Povestea liniutzei

Maria avea vreo patru anisori cand, intr-o zi cu soare, ma trage intr-o parte si-mi susoteste la ureche, complice:
-Mami, mami, trebuie sa-ti spun ceva. Si pune o mutrisoara nevinovata, scapandu-i si un zambet sagalnic in coltul gurii.

Eu, curioasa de ce avea sa-mi spuna, insir repede zece scenarii in minte si zic de trei ori Doamne fereste! ca poate inca nu o incepe sa-mi puna intrebari de-alea (de ma iau transpiratiile numai cand ma gandesc ce raspunsuri ar trebui sa-i dau) legate de trebusoarele pe care le face tot omul la casa lui, adica impreuna cu femeia lui. In fine. Zic de inca trei ori ptiu drace! si afisez fata de mamica inocenta, gata sa auda intrebarea cu talc si sa devoaleze al naibii talc, ala de ii face zile fripte micii don’soare.

-Mami, tu stii ca baieteii au o liniutza de care se tin cand fac pipi??? 🙂

O, zei sau dumnezei, ce-oti fi, voi, ceruri, stele si planete din univers!!
Am inghitit in sec o data si am sagetat pamantul de o suta de mii de ori, suierand ocari pe rand tuturor zeilor responsabili de descoperirea pustoaicei novice.
Continue reading

Bebelusul meu roz

Da, toti bebelusii au asa o tenta de roz a pielii, mai ales cand se nasc. Mi-ati putea spune ca o dau in pleonasme. Numai ca dragul meu drag, asta mic si roz, nu numai ca avu asa o culoare de la mutrisoara pan’ la poponet, cu extindere si catre varful picioarelor, ca toata populatia bebeluseasca, de altfel, dar a fost imbracat de catre mamica lui, inculpata aici de fata, si in culoarea roz 😀 .

Da, da, e baietel cel de-al doilea copil al mamei si toata viata lui bebeluseasca de pana acum a fost plina de nuante deschise. Pai de ce?
Intrebare-intrebatoare pentru persoanele care ar balmaji dezaprobator cum ca rozul si toate culorile minunate de pe lumea asta sunt pentru fetite si restul(ce a mai ramas dupa ce mandrele le-au revendicat pe toate),adicatelea maro, gri, bleumarin, negru (cah!), verde sunt aducatoare de barbatie bebelusilor/baieteilor de le poarta.

Mbrrrrrr !! Io de cand am aflat ca in burtica mea creste un baietel, mi-am zis ca nu voi pune pe el haine cernite, inchise, in culori posace. Din simplul motiv ca vreau ca ochiu’ lui sa vada in jur lumina, culoare, veselie. Apoi din motivul ca multe hainute de-ale sora-sii erau intacte sau foarte putin purtate, gen body-uri, pantalonasi, pulovarase, sosetele si un dragalas sac de dormit roz cu Winnie cel de plus-acus 😀 .
Continue reading

Pitzicoanca

Update: Ah,da! Uitasem. Pitzicoanca mai este si cea care l-a busit pe tati la Constanta. Mai exact, replica pustoaicei a fost: “Pitzicoanca aia nu vede pe unde merge ?!” 🙂

Eh, daaaa, fi-mea a rostit pentru prima data cuvantul minune.
Intr-un moment de profunzime extrema si pe fundalul unei imagini tv a exclamat: Uite pitzicoanca! In timp ce pe fatuca ei trona un maaaare zambet strengaresc.

Mda…cred ca s-a facut mare…daca stie ea sa recunoasca bipeda cu nurii p-afara. 🙂

Iacata si exemplificarea:

DSC_5694

Despre pipifobie si cacafobie

Warning: A se citi numai de catre cunoscatori, de catre cei implicati direct in complexul si atoatemirositorul proces de crestere a unui copil din stadiul de bebelus pana la stadiul de …ohhh, dar mai e mult pana acolo…pana la stadiul de adult.

Cuvintele ciudate din titlu nu exista in dex, decat pe bucati, le-am combinat eu ad-hoc, intr-o pasa de creativitate lingvistica.
Ce mi-o fi venit? Probabil ca va intrebati… Si bine faceti ca va intrebati.

Pai am realizat ca se contureaza niste situatiuni destul de serioase atunci cand parintii au o problema cu momentele jenante, ca, deh, apar si alea dupa gangurit, jucat, iubit si pupat, ale copilului. Ca nu toata lumea e inzestrata cu forta de a invinge mirosurile si atunci ce ne facem? Trebuie sa spalam, schimbam, sa mai recoltam si probe pentru analize cateodata…pe astea cine sa ni le faca?

Uneori m-am intrebat daca nu cumva e vorba de sclifoseala. Ca e mai comod sa zici ca nu te tine senzorialu’ decat sa te implici activ in situatie. Dar se pare ca unii parinti, saracii de ei, chiar au o fobie fiziologica, ce se manifesta fara voia lor, involuntar.
Continue reading

Dor de primavara

Mi-e dor. Dor de primavara care ramane. Care anima. Care zambeste.
Mi-e dor la fel ca anul trecut. La fel ca dintotdeauna. Ca in copilaria mea cand de la primul ciripit si de la prima raza de soare ochii imi sclipeau in pasteluri.
Si reflectau florile de cires.

Anul asta m-am tot targuit cu ea si …degeaba. spring
Nici macar noul bebe ce-mi creste-n pantece nu a reusit s-o imbuneze.
Mi-e teama sa nu fie o primavara trista. Sa nu-i mai placa pomii infloriti sau zambilele si narcisele deja in pete de culoare si sa vrea doar sa planga. Intruna. Pic cu pic.
Sa nu-i pese ca totul se vrea renascut, atat natura, cat si omul.

Se pare ca din jiltul ei tapetat cu magnolii i-a poruncit soarelui sa se copilareasca putin.
Stia ca-i place joaca de-a v-ati ascunselea. Si i-a dat mana libera. La harjoana. Cu norii. Cu noi. Cu intreaga fire.
Continue reading

Ibuprofenul si Pisicile aristocrate

Luna asta s-a lasat cu imunizare la greu. Vreo trei ture.
Pe sablonul : racim/ ne imunizam *3 !!

Streptococi/virusi + fi-mea = Love.
Da’ patimasa love, nu gluma. Cu nebunii nocturne, nu alta, fierbinteala pana la 39 de grade in termometru si ochi bulbucati.

Cam un astfel de spectacol s-a desfasurat in fata ochilor mei azi-noapte, ca sa nu mai mentionez nauceala si bolboroseala instinctuala si sentimentala din bietul suflet de mama conectat prin fire nevazute la fiecare geamat si la fiecare suflu accelerat ale copilului.
cartea-pisicile-aristocrate-eg9786065194298
Paracetamolul pe care i l-am dat initial n-a miscat niciun grad in masuratoarea piuitoare, deci nici in corpul copilului care parca devenea tot mai fierbinte.
Nici tamponarile pe frunte n-au avut efect, ca mai mult de atat mandra nu suporta(adica nu reusesc sa o impaturesc cumva, asa cum se recomanda). Deci greu. Nu aveam la indemana prea multe tool-uri, sa pot gasi solutia salvatoare.
Continue reading

Craciunul copilului comunist

A fost odata ca niciodata o ninsoare ca in povesti. Si un copil ce statea cu nasucul lipit de geam, asteptand.
Se pregatise cu poezii si cantecele de cateva saptamani si le repeta in fiece seara, sa fie sigur ca nu va da gres cand va veni momentul cel mare.DSC_3394

Anul trecut il vazuse pe Mosul.
Era asa frumos, imbracat in rosu si alb, cu un sac mare in spinare. Si il chema Gerila. Probabil pentru ca venise pe gerul cel crunt si saracul infruntase viscolul si ninsoarea ca sa ajunga pe la toti copiii si sa-i fericeasca in singura zi din an in care ei aveau voie sa primeasca multe si marunte daruri. Asa cum isi inchipuia fiecare prichindel in parte ca va primi.
“Daca nu anul asta, cu siguranta la anul vor fi mai multe”, isi repeta mereu in gand.

Probabil ca la el sosise ultimul, ca sacul cel mare era aproape gol. Si el se rugase in fiecare seara sa fie plin ochi. Cu jucarii pe care nu le vazuse niciodata, si le inchipuia doar cu ochii mintii lui de copil naiv, in imaginatia lui nevinovata in care cele numai trei se metamorfozau pe rand in altele, in functie de cum se incingea joaca. Mosul i-a zis atunci ca nu a gasit prea multe magazine in drumul lui. Asa ca ii adusese in plus 2 portocale.
Continue reading

Nu mai e barza, e operatia

Fi-mea e la varsta intrebarilor. Matura, inteleapta, incepe sa-si puna probleme diverse si serioase.
Una dintre ele: Cine poate sa nasca, femeia sau barbatul?2221_barza

Discutie serioasa in familie.
Pitica, in centrul atentiei, trebuie sa raspunda intrebarilor venite din toate partile, bunici, matusi etc. Si pe langa multe si marunte subiecte dezbatute la nivel de 3 anisori, se ajunge si la momentul zero, acela al adevarului conceptiei si creatiei pe pamant.
Continue reading

Dilema: Jerry e fetita sau baietel?

De ceva vreme, de cate ori imi povesteste despre desenele cu Tom si Jerry, pitica mea vorbeste despre Jerry ca si cum ar fi o fetita, o soricica. Imi zice: “saracuta Jerry, micuta de ea”.

Eu, prima data m-am uitat lung la copil si i-am replicat ca Jerry e baietel. Dar ea, nu si nu. “E fetita, mami, ca are rochita de cascaval si are gene lungi.”

Luand in serios problema, am discutat-o si cu tati.
Noi am perceput cumva ambele personaje ca fiind masculine, Tom oricum are toate atributele necesare, este mereu agresiv, pandeste, ataca, il chinuie si-l alearga pe saracul soricel care este o varianta de papa pentru el. Apoi Tom isi doreste sa si domine, chiar si in momentele cand sunt prieteni.

Dar Jerry, mereu in defensiva, micut, insa iute si istet, ii dejoaca mereu planurile motanului. Pentru ca, normal, incearca sa supravietuiasca.

Acuma, s-ar putea ca si Maria sa aiba dreptatea ei. Instinctul ei de fetita ii spune ca Jerry, avand calitati asa gingase, fiind mai delicat, subtirel si parca lipsit de aparare, pare o soricica incoltita si alergata de zor de motanul mascul.

Voi ce credeti ca e Jerry? Soricica sau soricel?

sursa foto