Acum daca tot am rascolit treaba cu insuratu-dezmaritatu, sa dezbatem cum se cuvine relatia barbat-femeie si sa ne oprim mai intai atentia asupra LUI. A barbatului.
Sa stiti ca nu-s misandra. Mi-l iubesc pe al meu tare de tot. Atat de tare ca i-am lasat sa-mi faca doua randuri de cezariene echivalente cu cei mai minunati doi copii. Si asta a fost mare treaba, mai ales ca-s o infocata aparatoare a integritatii trupului meu. Nu m-am operat niciodata pana la copii, nu mi-am rupt niciun picior si nicio mana, nu mi-am spart niciun cap. Deci fiecare celula la locul ei pe turbo speed. Pana ne-am intrupat impreuna in cei doi kinderi, iesiti cu sacrificiu de trup. Al meu. Clar.
Revenind.
Sa-i luam la despicat inca din stadiul de celula, de ou. Spun studiile ca fetitele sunt mai rezistente decat baieteii. Deci de la facere ei sunt mai vulnerabili. Mocofani, adica. π Ca tot imi place mie cuvantul asta.
Apoi sunt atarnache asa de tzatza/fusta mamei pana pe la adolescenta cand incepe sa le miroasa a catrinta si schimba posesoarea tzatzei/fustei.
Daca sunteti perspicace si stiu ca sunteti, veti intelege deja care le sunt de mici directiile in viata. Tzatza si fusta. Adica hrana si mmmnnnnmmmm…fusta π .
Simplu, dragile mele. Atata nevoie au ei in toata existenta asta a lor. Asa i-a creat pe ei mama natura. Doar cu 2 mari si minunate nevoi. Pe care, fir-ar sa fie, doar femeia le poate indeplini.
Continue reading