Oameni frumosi pentru copilul meu

Ma uitam deunazi in metrou la doua fete de liceu care discutau. Erau imbracate cu tricouri inscriptionate cu niste embleme (din pacate, n-am putut vedea ce scrie pe ele, banuiesc ca era vorba de liceul la care mergeau pentru ca pareau gen uniforme).
Mi-au atras atentia prin faptul ca erau total diferite de majoritatea pustoaicelor extrem de colorate, galagioase, unele cu suncile pe afara gandind si ‘facand’ pe note de manele, altele machiate ca niste clovni gata de show…in fine, tipologia e diversa si intentia mea nu este s-o dezvolt acum.

Ceea ce m-a frapat la copilele acelea este normalitatea lor. Sau mai bine zis, anormalitatea lor fata de sablonul generatiei lor. De fapt, m-a impresionat normalul lor, firescul, naturaletea si placerea cu care isi purtau varsta. Fara excese. Fara sa fie in trend. Linistite, purtand discutii cuminti despre lucruri serioase.

Daca ochiu-mi nu mai bate asa cum trebuie, in schimb urechea auzea si parca nu se mai satura(desi nu e tocmai ortodox) sa asculte discutiile altora. Dar uitandu-ma la ele, am avut o revelatie:cat de mult conteaza oamenii cu care te inconjori!

Si pentru ca stiu ca pentru pustoaica mea va veni o vreme cand lumea din jur va incepe s-o influenteze, iar eu voi fi parintele probabil hulit, ca, deh, au si adolescentii perioada lor de razvratire, mi-am dat seama ca pot face indirect ceva foarte important pentru ea.
In cei sapte ani de acasa, atata vreme cat copiii nostri invata de la noi, ne copiaza, ne mai si asculta, inocenti, vreau s-o invat ca lumea lor mica, micii omuleti cu care intra in contact pot fi potriviti sau nu pentru ea. Ca sunt copii si copii, ca nu toti ii pot fi prieteni.
Continue reading

Povestea liniutzei

Maria avea vreo patru anisori cand, intr-o zi cu soare, ma trage intr-o parte si-mi susoteste la ureche, complice:
-Mami, mami, trebuie sa-ti spun ceva. Si pune o mutrisoara nevinovata, scapandu-i si un zambet sagalnic in coltul gurii.

Eu, curioasa de ce avea sa-mi spuna, insir repede zece scenarii in minte si zic de trei ori Doamne fereste! ca poate inca nu o incepe sa-mi puna intrebari de-alea (de ma iau transpiratiile numai cand ma gandesc ce raspunsuri ar trebui sa-i dau) legate de trebusoarele pe care le face tot omul la casa lui, adica impreuna cu femeia lui. In fine. Zic de inca trei ori ptiu drace! si afisez fata de mamica inocenta, gata sa auda intrebarea cu talc si sa devoaleze al naibii talc, ala de ii face zile fripte micii don’soare.

-Mami, tu stii ca baieteii au o liniutza de care se tin cand fac pipi??? :)

O, zei sau dumnezei, ce-oti fi, voi, ceruri, stele si planete din univers!!
Am inghitit in sec o data si am sagetat pamantul de o suta de mii de ori, suierand ocari pe rand tuturor zeilor responsabili de descoperirea pustoaicei novice.
Continue reading

Febra 40, autor necunoscut (2)

Dis de dimineata, totul bine si frumos. Febra scazuta, 37.3, copilul mananca mai bine, se joaca, e vioi pana spre seara cand iar frisoane, iar febra 40.

Deja nu mai suportam termometrul. Tocmai cand crezusem ca totul n-a fost decat un vis urat, ca poate nu e nimic grav, mai ales ca in afara de corp fiert, copilul nu avea niciun alt simptom, reapar monstrii si ne anunta o noua noapte incinsa.

M-am speriat suficient cat sa o pornim catre spital. La Budimex, unde ne-am gasit mereu leacul in situatii critice. Ajunsi acolo, febra 38. Ii facem o hemoleucograma la o tanti asistenta foarte draguta si mergand cu rezultatele-n dinti catre medicul de garda, pe pitica o apuca iar frisoanele.

In maxim 15 minute, termometrul lor cititor in ureche ma arunca din nou in nauceala: 39.3. Pfoa!!
O alta tanti asistenta, perfect stapana pe situatie, da verdictul: novocalmin!! What? Pai eu mi-am tot muscat mainile pe acasa sa nu dau aceasta otrava suprema copilului meu si tantica asta ma arunca la lei asa dintr-o clipita?!!

Cred ca i-am sagetat o privire ucigatoare, ca in secunda doi, mi-a replicat:”Doamna, daca nu vreti sa-i administram novocalmin, trebuie sa-mi dati cu semnatura!”
Atunci ma intorc rapid catre mine, fac un raport realist intre ce se intampla copilului meu si gargaunii-mi proprii, il pun contextual in mediul spitalicesc si-mi soptesc de linistire, cu ultimele resurse:”Femeie, oamenii astia sunt aici ca sa ajute kinderimea cand apar situatii de urgenta si asta e una dintre ele. Behave yourself! Asta e menirea lor!”
Continue reading

Febra 40, autor necunoscut(1)

Se da urmatoarea stare de fapt: copil cu frisoane de-i clantane dintii-n gura ,febra 40 in cateva reprize, care abia scade pana la 38 de grade dupa 2 ore de facut si de dat tot ce se poate, ioc pofta de mancare.Febra-si-Frisoane-120x120

Gaseste cauza, mamica draga, fir-ar sa fie de socoteala! Scormoneste in mintea si-n sufletu-ti de mama si fa ceva! Nu mai merge cu Pisicile aristocrate, iar ibuprofenul nu mai are niciun efect.

Ce poti sa-i dai, numai sa scada!? Ca acuma parca nu-ti mai arde de sustinut teoria febrei minunate care parjoleste de vii virusii ce-si fac de cap prin corpul micutei tale! Ia-ti instinctele la scuturat, ca ele te salveaza mereu. Da, poate in situatii de-alea light, nu si cand se ingroasa gluma si urla bietul trupsor de fierbinteala, de ti se rupe inima si ti se tavaleste pe jos de durere.

Cam asa arata tabloul nostru de familie acum cateva zile, mai exact in weekend, cand ne-am trezit tam nesam ca pitica e deodata scuturata puternic de frisoane si termometrul urca rapid la 40 de grade. E prima data cand vad cifrele astea in termometru. Si cum toate minunatiile de genul asta se petrec noaptea, cand ti se restrange lista posibilitatilor de a face ceva repede copilului, nu prea ai incotro si te ajuti si il ajuti cu ce ai prin casa, nu lucru putin, toata mamicitia de pe pamant are, este vorba de o mini-farmacie cu de toate.
Continue reading

Ghetuta lui Mos Nicolae

Ati pregatit-o? Noi am mesterit chiar mai multe, cate una pentru fiecare.

Sunt foarte simplu de facut. Numai chef sa aveti si putin timp la dispozitie.

Am cautat intre colile Mariei(materialul didactic de acasa) si am ales 4 bucati, de culori diferite: alba, rosie, mov si portocalie. Apoi am scotocit in sertarul cel mai greu de deschis din casa, tocmai pentru ca-l bagam in seama foarte rar, acolo unde mi-am depozitat ustensilele de cusut, ace, ata, ghemuri, fundite, nasturi, brizbrizuri si tot noianul de nimicuri care te salveaza cand te pocneste vreun moment creativ.

In fine. Am ales cateva culori de fire care sa se potriveasca nuantelor de hartie si am desenat usor cu creionul conturul unei ghetute cat mai simple.

Pitica le-a decupat, eu am retusat pe unde a intrat ea mai mult cu foarfeca si apoi ne-am impartit sarcinile. Ea a luat coala alba si a pictat cu o nuanta de corai foarte frumoasa ghetuta tocmai decupata.

Eu am mesterit ghetutele din colile colorate, le-am decupat si apoi le-am cusut sireturi asortate.
Apoi pe cea portocalie i-am dat-o Mariei si am lasat-o sa se desfasoare in voie si sa lipeasca pe ea bucati micute de hartie, de diverse forme, asa cum doreste.

La final, sesiunea foto, ca sa ne imortalizam creatiile.
Si pentru ca tati aseara a avut chef de pictat, am pozat si bradutul minunat pe care l-a creat din pensula inspre delectarea lui si bucuria piticii, fascinata mereu de desenele made by tati.

Iata ce ne-a iesit.

La nouvelle femme

Nu, nu e Nikita.
Dar e tot o femeie. Tot una care lupta si se lupta de dimineata pana seara cu ea, cu limitele ei, uneori cu probleme reale, alteori cu gargauni aparuti pe neasteptate, de cele mai multe ori cu pitica in devenire, care nu mai e bebelusa ce statea cuminte acolo unde o puneam, ci e deja o mica personalitate ce-si cere drepturile, se supara, ma cearta, stie sa spuna “nu” si sa foloseasca toata gama de intimidare, de la ochi scaldati doar de-o lacrima, pana la ton ferm si plans cu urlete, incat stau drept si incerc sa ma gandesc tot drept(desi uneori s-ar putea sa le ratez p-alea drepte si sa-mi scape alea strambe) ce, unde, cand, cum, cat…de unde sa apuc copilul asta si cum sa mai fac sa fie bine.

Sa va lamuresc.
Pitica e trecuta de 3 ani jumate si se plictiseste cumplit. E satula de cele multe si marunte jucarii(credeti-ma, chiar are o camera intreaga) si vrea in fiecare zi altceva.
Eu, va marturisesc sincer, nu mai am resurse de a inventa ceva nou pentru ea , ceva care s-o tina conectata macar o ora. Neeee!!! Si cateodata simt ca ma face si ma face grav!! Incat ma intorc asa serioasa catre mine, aia de-oi mai fi, pe unde oi mai fi si cum oi mai fi si ma intreb: “Cine esti tu, mai femeie, ca nu te mai termini odata cu transformarile astea prin care tot treci de cand s-a tulburat grav linistea in coliba ta. De cand a aparut dumnezeul mic pe pamant care face si desface si tie mereu ti-o coace!”
Continue reading

Ora de pupat

Nu stiu altii cum sunt, dar noi, adica eu, tati si pitica, suntem tare pupaciosi, atat de pupaciosi incat devenim gelosi unii pe altii.

Sa va explic.
Pitica e tot timpul pupata, la culcare, la trezire, la plecare, la venire, la sfarsitul mesei, dupa rontaitul marului, la terminarea puzzle-ului, in timpul spectacolelor pe care le sustine ritualic, acasa. Si ori de cate ori mai e nevoie.

Si, bineinteles, pupa si ea inapoi, dar asa, mai cu masura.

Problema apare cand tati o pupa pe mami. Ca nu ne ascundem la un pupic nevinovat.
Copilul trebuie sa vada, cel putin asa consideram noi, afectiune intre parinti, sa invete ca afectivitatea nu este un nod in gat, ci o manifestare normala si sanatoasa intr-un cuplu si apoi intr-o familie.
Si asa ca dam liber la imbratisari si pupaceli. Numai ca nu ne nimerim mereu pe langa ea, cand facem asta, ci ne mai apuca si pe la bucatarie sau prin alta camera si atunci, ea, pitica tocmai pupata si raspupata, striga la noi de pe scaunelul ei de diva mica :” Da’ ce faceti voi acolo? Va pupati fara mine? Pupati-ma si pe mine!”
Si de multe ori, daca nu ne executam imediat, vine ea la noi cu o mutra geloasa si intinde boticul catre tati, ca acolo e durerea ei mare.
Continue reading

Alba ca Zapada si ai nostri ‘pitici’

Fi-mea are o noua pasiune: desenul cu Alba ca Zapada si cei sapte pitici.  De fiecare data cand vine de la gradi, isi deschide calculatorul si zoreste pe youtube sa-i dea play. Deja e ritualica treaba.

Pe langa faptul ca a invatat toate replicile si toate cantecele Albei si ale piticilor, o vad ca se uita pierduta la personajul feminin. Eu, trecuta de momentul desene animate, ca, na, imi asum numai preocupari cu grad maxim de responsabilitate, zic, sa imi trag putin sufletul si sa revad si eu povestea.
Continue reading

Sa fim copii, pentru inca o zi…

Azi am avut o revelatie.

Mi-am luat pitica de la gradinita si ne-am oprit in parc, sa stam la aer si sa mai zburdam un pic. Adica de zburdat la propriu doar ea, ca eu imi pastram mina de parinte serios care vegheaza responsabil la joaca odraslei.

M-am asezat cuminte pe o banca si uitandu-ma la cat de bine se distrau copiii si cat de fericiti erau in jocul lor, am realizat ca oamenii mari sunt tristi. Chiar tristi, da.
Continue reading

Mami, mami…de ce e toamna?

Amurg. Amurg de toamna tarzie.

O fetita invata sa faca primii pasi sustinuta de manutele-i mici. Privirea duioasa a mamei o invaluie.
Isi aminteste ca in urma cu un an, in acelasi parc, printre aceleasi frunze, mami o purta in burtica. Si atunci ii placea la plimbare, mersul mamei o legana si o alina. In lumea ei mica si calda, se simtea in siguranta. Probabil si visa…visa ca mami o mangaie cu o frunza pe capsor si ii canta. Un cantec de leagan.
Continue reading