Sa fim copii, pentru inca o zi…

Azi am avut o revelatie.

Mi-am luat pitica de la gradinita si ne-am oprit in parc, sa stam la aer si sa mai zburdam un pic. Adica de zburdat la propriu doar ea, ca eu imi pastram mina de parinte serios care vegheaza responsabil la joaca odraslei.

M-am asezat cuminte pe o banca si uitandu-ma la cat de bine se distrau copiii si cat de fericiti erau in jocul lor, am realizat ca oamenii mari sunt tristi. Chiar tristi, da.

Din simplul motiv ca sunt statici, analitici, contemplativi, cu tendinta de a (se) gandi prea mult si de a actiona prea putin. Pasivitatea asta incarca creierul si atarna greu peste sufletul lor.

Au uitat de copilaria lor, de dinamismul pe care il aveau, care ii tinea vii si ii facea fericiti. Intoarcerea la joc si la copilarie poate fi solutia pentru unii dintre noi.

Prea seriosi, prea responsabili, oamenii mari au lasat deoparte copilul din ei, fara sa-i mai hraneasca sufletul, fara sa-l mai iubeasca.

“Vrei sa fii prietena mea?” Asa incepe conversatia intre doua fetite, care se vad pentru prima oara, insa nu se tem sa se ia de mana si sa purceada incantate in lumea jocului.

“Hai sa ne jucam!” devine un hai sa ne cunoastem unii pe altii, dar si noi pe noi.

Hai sa descoperim lumea impreuna si asa sa ne redescoperim pe noi, copiii, care au crescut prea repede si au uitat ce frumos e sa te bucuri, sa fii fericit, sa imparti lumea papusilor sau a masinutelor si sa zambesti cu toata inima.

sursa foto

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.