Dis de dimineata, totul bine si frumos. Febra scazuta, 37.3, copilul mananca mai bine, se joaca, e vioi pana spre seara cand iar frisoane, iar febra 40.
Deja nu mai suportam termometrul. Tocmai cand crezusem ca totul n-a fost decat un vis urat, ca poate nu e nimic grav, mai ales ca in afara de corp fiert, copilul nu avea niciun alt simptom, reapar monstrii si ne anunta o noua noapte incinsa.
M-am speriat suficient cat sa o pornim catre spital. La Budimex, unde ne-am gasit mereu leacul in situatii critice. Ajunsi acolo, febra 38. Ii facem o hemoleucograma la o tanti asistenta foarte draguta si mergand cu rezultatele-n dinti catre medicul de garda, pe pitica o apuca iar frisoanele.
In maxim 15 minute, termometrul lor cititor in ureche ma arunca din nou in nauceala: 39.3. Pfoa!!
O alta tanti asistenta, perfect stapana pe situatie, da verdictul: novocalmin!! What? Pai eu mi-am tot muscat mainile pe acasa sa nu dau aceasta otrava suprema copilului meu si tantica asta ma arunca la lei asa dintr-o clipita?!!
Cred ca i-am sagetat o privire ucigatoare, ca in secunda doi, mi-a replicat:”Doamna, daca nu vreti sa-i administram novocalmin, trebuie sa-mi dati cu semnatura!”
Atunci ma intorc rapid catre mine, fac un raport realist intre ce se intampla copilului meu si gargaunii-mi proprii, il pun contextual in mediul spitalicesc si-mi soptesc de linistire, cu ultimele resurse:”Femeie, oamenii astia sunt aici ca sa ajute kinderimea cand apar situatii de urgenta si asta e una dintre ele. Behave yourself! Asta e menirea lor!”
Continue reading
