Povestea liniutzei

Maria avea vreo patru anisori cand, intr-o zi cu soare, ma trage intr-o parte si-mi susoteste la ureche, complice:
-Mami, mami, trebuie sa-ti spun ceva. Si pune o mutrisoara nevinovata, scapandu-i si un zambet sagalnic in coltul gurii.

Eu, curioasa de ce avea sa-mi spuna, insir repede zece scenarii in minte si zic de trei ori Doamne fereste! ca poate inca nu o incepe sa-mi puna intrebari de-alea (de ma iau transpiratiile numai cand ma gandesc ce raspunsuri ar trebui sa-i dau) legate de trebusoarele pe care le face tot omul la casa lui, adica impreuna cu femeia lui. In fine. Zic de inca trei ori ptiu drace! si afisez fata de mamica inocenta, gata sa auda intrebarea cu talc si sa devoaleze al naibii talc, ala de ii face zile fripte micii don’soare.

-Mami, tu stii ca baieteii au o liniutza de care se tin cand fac pipi??? 🙂

O, zei sau dumnezei, ce-oti fi, voi, ceruri, stele si planete din univers!!
Am inghitit in sec o data si am sagetat pamantul de o suta de mii de ori, suierand ocari pe rand tuturor zeilor responsabili de descoperirea pustoaicei novice.

Si, dupa toata trebusoara asta facuta in sinea-mi, m-am intors catre mica descoperitoare de chestii cu care se face pipi si, prefacandu-ma ca nu ma intereseaza subiectul, am incercat sa ii abat atentia in alta directie, ca poate s-o lasa pagubasa si n-o vrea sa intram si mai adanc in problema.

Ti-ai gasit! Ea avea treaba serioasa cu mine. Isi infipsese ochii ei mari si albastri in ochii mei si imi cersea complicitate la descoperirea facuta!
-Dar, mami, ei de ce au liniutze si noi, nu?

Hait! Ca incepe cu de ce-urile. Exact de ce-ul pe care-l asteptam. Primul dintre ele, stiu eu sigur ca este capul listei pe aceasta problema. Si taaaaare as fi vrut sa descopere ea liniutze mai incolo, cand o fi mai maricica si mi-oi antrena si eu mintea cu explicatii mai pentru copii mari asa.

Eiii, acus ce s-o mai dau cotita, ca nu scap, oricat as incerca. Zic in sinea-mi: O sa-i raspund la ce ma intreaba, fara sa fac caz, ca poate se multumeste cu un raspuns evaziv si scapam deocamdata de explicatii despre prea-minunata liniutza 😀 .

-Pai, mami, asa este construit corpul baieteilor. Ei sunt diferiti de fetite si pe acolo fac ei pipi…dar o sa mai povestim despre asta si mai tarziu cand te faci mai mare si o sa intelegi mai multe…
-Dar, mami, tu nu vezi ca eu sunt deja mare? Am chiar patru ani, ai uitat? Si eu chiar stiu si inteleg tot-tot!!

Vai de zilele mele si ale lu’ tac-su!! Vai de noi! Daca mandra pricepe tot, apai eu tot m-oi invarti in jurul cozii si oi zice aberatii, ca ea ma va trage imediat de urechi si-mi va arata tot catre liniutza, ca acolo-i de povestit.

Am tras adanc aer in piept si am incercat sa lamuresc copchila:
-Draga mea draga, fiecare corp are partile lui specifice, uite, toti avem cap, maini, picioare, ochi etc, dar fiecare este construit altfel, unii sunt mai slabi, altii mai grasi, unii au ochii negri, altii caprui, altii albastri, ca ai tai, unii sunt mai inalti, altii mai scunzi… Apoi fetitele si baieteii sunt construiti diferit, fetitele au trasaturi delicate, au vocea mai subtire, sunt mai gratioase, pe cand baieteii, pe masura ce cresc sunt mai solizi, au vocea din ce in ce mai groasa, prefera alte jocuri decat voi…ok? te-am mai lamurit?

-Da, mami, dar de ce ei au totusi liniutza si nu un patratel ???

😐

One thought on “Povestea liniutzei

  1. Pingback: First love | Happymami

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.