Fata cu capul in nori si rochie cu flori

Da, fata draga, am inteles. Te lamentezi asa frumos aranjata, cu rochia ta plina de flori cum ca El iti este asa o povara, iti ia mintile si le plimba prin nori, face cateva ture cu ele si normal ca tie nici nu-ti place, ca, deh, in loc sa fii inteleapta, esti plutitoare si iubinda.

Da, fata draga, ziceau si niste intelepti pe facebook acu’ niste timp ca daca El iti trezeste asa controverse in launtru-ti, iti pune ratiunea sa se ia la tranta cu visarea, daca iti vine sa-l pocnesti si apoi sa-l iubesti, daca iti e problema si apoi rezolvare, l-ai vrea si, parca, totusi nu-ti trebuie, daca iti este aer si in acelasi timp te inabusa, atunci cica e chiar nasol. Adica ti se intampla un lucru tare bizar si trebuie sa te cauti. Sau sa il cauti.

Imbracata in rochia cu flori, dar cu mintile pe pamant, te du, tu, fata, la El si zi-i ca El este ALA. Da, corect, suna mai misto in engleza: he’s the one.
Continue reading

Huligani- cu mic, cu mare

Mi se pare ca “huliganismul” anilor 1930 se repeta. Nevoia aia de schimbare radicala, de scuturat de toate sabloanele unui model parental depasit, desuet se intampla in noi.
Da, noi, parintii anilor 2000+, noi, cei care rupem lanturile si ne strigam vrerile, noi, cei care dorim sa ne crestem copiii dupa cum simtim, sa-i iubim pana crapa inima in noi de drag, sa ne uitam la ei ca la niste mici dumnezei care ne recreeaza, ne remodeleaza, ne seteaza starile, ne comanda bucuriile si tristetile.

Sa le dam voie sa fie egali cu noi. Sa fie asa cum nu ni s-a permis noua sa fim. Huligani. Altfel. Nicidecum conformisti.

Sa-i respectam. Sa nu-i prostim. Sa nu le fim superiori. Sa nu stim noi mai bine, pentru ca intuiesc si ei la fel de bine.

Sa-i acceptam asa cum sunt. Sa nu ne inchidem in fata lor ca si cum am fi o cetate inexpugnabila, la care nu vor ajunge niciodata.

Sa le lasam spiritul sa zburde liber si sa ne lasam sufletul deschis catre ei. Sa facem lucrul ala simplu din care deriva celelalte : sa-i iubim !

Da, poate pare exagerat spus, dar eu cred ca in simtire nu exista un superlativ absolut, nu exista o limita de sus, asa ca ma pot duce cu dragul de ei pana dincolo de stele, pana dincolo de mine si pana dincolo de tot ceea ce inseamna limita gandita cu gandul ori facuta cu fapta.
Continue reading

Scrisoare deschisa HR-istilor vanatori de IT-isti

itDragi vanatori de specialisti IT,

Stiind ca piata a cam intrat la apa din cauza de plecare in masa pe alte meleaguri, mai ademenitoare, asezate in contexte vestice, civilizate, cu speranta unei educatii pentru copii, net superioare celei din Ro , cu incredere ca ai mai multe sanse la o viata linistita dupa pensionare(si ca, implicit, vei primi o pensie de bun simt care sa-ti permita un trai decent),atunci cand faceti intalnirile alea de brainstorming legate de ce metode sa mai folosim ca sa atragem specialisti, incercati sa fiti creativi cu propunerile practice, nu cu textul de agatat !

Pentru ca:

-nu aveti de-a face cu visatori, naivi, care pot fi dusi de nas de colo-colo dupa cum bate vantul, mai poetic, mai artistic…come on, va adresati unor oameni care gandesc in cifre, nu le serviti lirisme !

-schimbarea jobului pe care-l au se poate produce din niste considerente destul de previzibile(asta daca i-ati privi ca pe niste oameni care o folosesc, in munca lor, foarte des pe doamna Logica, nu pe domnul Poem ) si acestea sunt: salariul(care nu difera foarte mult de la companie la alta), proiecte noi, provocatoare (aici depinde ce-si doreste omul) si, eventual, o atmosfera aiurea, lipsa de chimie in colectiv, management slab.

Simplu si la obiect. Cam astea-s motivele lor de plecare. Si cum, in general, mai toate firmele din domeniu au in spate niste corporatii de pe afara care stiu cum sa le creeze un mediu placut din mai toate punctele de vedere (probabil ca le lipsesc doar stripteuzele :D), mai greu ii furi si mai greu ii ademenesti sa plece.

Asa ca, dragi HR-isti si dragi sefi de HR-isti, daca vreti cu adevarat sa va procurati oameni buni din piata, veniti cu niste propuneri sui-generis, originale, care sa fie si practice totodata.

Nu le trimiteti poeme de dragoste! Ca ei sunt oameni inteligenti, nu puteti decat sa le starniti rasul, care este tot o manifestare a inteligentei si a superioritatii. :) Da, stiu, i-am gadilat putin, dar am facut-o intentionat, pentru ca ei chiar sunt niste Mesteri Manole ai tehnologiei si eu ii admir. Chapeau!
Continue reading

Martie cu miros de zambile si de copii dragi

zambileCand in casa iti miroase a primavara proaspata, desi inca baba Dochia se mai scutura de cojoacele-i multe, nu poti decat sa te opresti o secunda, doua, trei, sa iti umpli sufletul de mireasma si sa-ti bucuri urechile cu chicotelile lor.

Da, ale lor, ale dragilor, pe varste, incepand cu unul mic, inca plin de semnele varicelei, dar cu un botic asa umed si pupacios incat simti cum fiecare particica din el devine fiecare particica din tine.
Si continuand cu o mandra cosanzeana, mai scumpa la pupaceala, nu demult rontaita si ea cum se cuvine pe toate partile bebelusesti, molcute, mirosinde a pui de noi, de noi doi.

La multi ani, dragi mamici!
Sa aveti o primavara plina de iubire!

sursa foto

Generatia de thinkeri

Vector-Thinker-WallPaper-HDIdei, multe idei, schite, planuri, un vartej imaginativ care ne populeaza mintea, o lume in noi pe care o hranim zilnic cu vreri, cu ce ne-ar placea sa facem, unde am vrea sa mergem, ce am dori sa schimbam la noi, la ‘aia‘ din afara noastra, sisteme politice, educatie, sanatate etc, la mediu, la aerul pe care il respiram, la orasul in care locuim, la …si la…si la…

Si nu zic schimbare asa de dragul schimbarii, pe ici pe colo, prin punctele esentiale, ci la o imbunatatire considerabila a vietii noastre in genere, pornind de la viata-ne launtrica pana la viata asta mare in care suntem cu totii implicati. De la microuniversul nostru interior pana la armonia atat de necesara si cu exteriorul.

Se pare ca nimic nu se materializeaza , totul ramane la stadiul de ‘hai sa…‘, ‘ce bine ar fi daca…‘ si multe alte impulsuri ce se intampla in mintea noastra, dar care raman acolo, fara sa poata trece de bariera gandirii. Ca si cum am avea mainile si picioarele legate fedeles. Ca si cum mintea nu ar sti cum sa puna in practica toata vanzoleala din capul nostru.

De altfel, ne scoatem in afara noastra si ne privim cu admiratie cat de buni ganditori suntem. Cum le analizam noi pe toate, cum stim unde/cine a gresit, cum trebuia de fapt facut, un fel de morometi care isi traiesc drama de a nu putea sa schimbe nimic pe lumea asta, ca doar eu sunt doar unul, iar ei, ailalti sunt multi si greu de convins. Stam si scuipam ganduri de pe marginea terenului, filozofand, dand sfaturi, fara sa avem curajul sa jucam, sa actionam, sa facem ceva in directia in care ne dorim.

Toata lumea exterioara s-a mutat in interiorul nostru si noi o pufaim ca pe o tigara, intorcand-o pe toate partile, incercand sa-i gasim raspunsuri, solutii, insa ramanem blocati in stadiul de constatatori nemultumiti. De noi, de lume, de contemporaneitate…
Continue reading

Ce se ascunde in spatele unei mamici fericite (I)

Beautiful mother silhouette with her children. Card of Happy MotMda, dupa atatea si atatea postari, cugetari, trairi intense si de durata, rasete, emotii sufocatoare de-a binelea, aventuri printre jucarii si prin casa, pupaceli, lacrimi si imbratisari fierbinti, dupa un noian de zguduieli interioare care te-au daramat si apoi te-au recladit ca sa renasti mama, sa dam din casa si sa povestim si despre partea mai putin placuta a mamicitiei . Si daca randul ne permite, intr-o postare viitoare, si a taticitiei.

Acum, vrei nu vrei, ai un job full time la corporatia de acasa. Zi si noapte. Da, si in noaptea de Revelion, cand toata lumea petrece, si in ziua de Pasti, cand tot omul ar vrea sa-si mai linisteasca sufletul.
De fapt, nopti nu prea mai ai, ca ele se cheama tot zile. Atata ca nu-i lumina afara.

Bucataria, stii tu, locul ala in care intrai doar sa mai pui o farfurie in masina de spalat, a devenit leaganul vietii tale. Mai ceva ca un indragostit disperat si posesiv. Nu te lasa nicio secunda sa pleci, te tine captiva mare parte a timpului tau, ala cand nu ai de schimbat scutece, de plimbat copiii, de jucat cu ei, de adormit, de spalat, de facut cumparaturi etc. Chiar ?! Cand naiba apucam sa le facem pe toate ?!!

Casa ta, in care odinioara praful lenevea in tihna pana sosea pamatuful peste el, cam o data pe saptamana, azi il gazduieste ciufulit, starnit, involburat si imprastiat peste tot alaturi de jucarii, frimituri, sosete scoase din picioarele incinse de atata joaca, cutii, sticle, oale, linguri de lemn, ghete si tot ce pare interesant mai ales copilului cel mic, descoperitor de lume, de viata. Si de ustensile cu care se mananca ea. Cel care pentru o mai buna cunoastere a lucrurilor, le aduce pe toate in mijlocul casei si le studiaza cu atentie.
In aste conditii, ce rol iti revine tie? Pai in afara de a-ti sclipi ochii si inima privindu-ti vlastarele, mai incerci si niste senzatii extreme asa, gen fir-ar sa fie de treaba!…iar am de pus azi toata casa la locul ei !!!
Continue reading

Dai un ban, da’ face! Dar daca nu-l dai, nu face?

money-vector-997741Ma tot intreb cum li s-a inoculat oamenilor ideea ca daca platesc, primesc ceva pe masura banilor dati. Adica ceva valoros. Am fost invatati ca valoarea lucrurilor sta in bani. Cu cat e mai scump, cu atat e mai bun. Daca dau bani, e clar ca voi primi ceva cu greutate in schimb.

Par exemple, as putea sa ma simt mai bine daca in loc sa merg la psiholog(aici ma refer la momente de descarcare, normale si nu la cazuri care chiar necesita ajutor avizat) as suna/m-as intalni/as discuta cu o persoana draga mie care stiu ca m-ar asculta si de la care poate as primi chiar si niste sfaturi de bun simt?

Probabil ca da, facem si asta, dar o facem numai cu scopul de a ne usura de povara de moment. La sfaturi nu prea aplecam urechea, consideram ca daca nu vin din partea cuiva scolit in domeniu, caruia trebuie sa-i platim pentru ele, cat si pentru timpul de a ne asculta, nu sunt bune de luat in seama.

Oamenii nu sunt invatati sa primeasca gratis nimic. Sau mai bine zis nu eticheteaza ca fiind de calitate lucrurile pentru care nu platesc. Asta inseamna marketing for everything.

Cutumele societii de consum ne invata sa nu oferim fara sa primim ceva in schimb, sa nu cumparam ceva valoros decat daca are un pret scump, sa nu ne dam degeaba, trebuie sa ne stabilim o valoare care sa cantareasca la fel de mult cat greutatea noastra in cea mai pretioasa piatra ori moneda.

Apoi si in relatia cu copiii nostri, cumva ni se inoculeaza aceleasi concepte. Daca nu-ti imbraci copilul de la cele mai tari magazine(cu preturi scumpe, se-ntelege), daca nu-l dai la toate optionalele posibile(chiar daca asta inseamna sa-l chinui si sa-i furi din timpul jocului, din timpul copilariei lui, care este doar al lui, acum, aici), daca nu il dai sa invete toate limbile pamantului la cele mai prestigioase scoli, costisitoare, de altfel, daca nu faci in asa fel incat tot aspectul lui exterior sa fie impecabil, cel mai frumos, cel mai bine imbracat, cel mai studios, primul la toate concursurile, cel mai cuminte, cel mai obedient, cel mai mai si mai mai dintre toate, atunci se cheama ca nu-ti valorizezi copilul.
Continue reading

Cum sa pastrezi misterul despre Mos Craciun

free-vector-cartoon-santa-claus-and-elk-vector_094533_Santa Reindeer (2)Ma tot gandesc cum sa fac sa-l aduc pe Mos Craciun anul asta la noi in carne si oase.

Maria l-a vazut cand era mai mica, dar atunci nu pricepea ea cine e sub mustatile albe, insa acum e destul de mare cat sa poata deconspira fake-ul.

As vrea sa-l avem prezent mai ales pentru pustiul cel mic care-l va vedea pentru prima oara. Si imi doresc sa fim cu totii in jurul bradului, nu vreau sa o las deoparte pe ea si sa organizez momentul doar pentru el.

Asa ca imi trece prin minte un plan. As vrea sa inventez o poveste care sa devoaleze o parte a misterului in costum ros, dar sa pastreze vie imaginea Mosului si istoria lui.

Si ma gandeam sa ii povestesc pustoaicei ca exista dati cand Mosul, de batran ce e, nu reuseste sa zboare cu sania lui pe la fiecare casa. El are multi ani si oboseste repede. Ii este tare greu sa coboare cu sacul ala greu in spinare pe hornul caselor ori sa urce pana la un etaj superior. Si atunci le scrie oamenilor draguti din oras si ii roaga sa-l ajute cu impartitul cadourilor. Sa ii delege pe ei sa fie mos craciuni.
Continue reading

Wish list

As vrea sa pot fi toata viata prietena copiilor mei, partenerul lor de joaca, bratele intre care plang si rad, umarul pe care se sprijina la bine si la rau.

As vrea ca ei sa inteleaga ca mami si tati sunt oameni reali, care au si zile bune,si zile rele, care pot fi fericiti ori tristi.

As vrea sa-i invat sa fie autentici, sa fie ei, sa spuna ceea ce gandesc despre persoanele si lucrurile din jur.

As vrea sa fiu parintele care spune cu usurinta “imi pare rau” sau “am gresit”, fara sa vad in asta un mod de a ma arata inferior lor, ci mai degraba real, uman.

As vrea sa-i pot asculta mai mult si sa pot vorbi mai putin.

As vrea sa le arat ca ii respect, chiar daca sunt mici, mai mici decat mine. Sa simta ca pot avea pareri, preferinte, ca varsta nu inseamna decat experienta in plus, nu si pretentia de a detine adevarul absolut.
Continue reading

Cand tatii stiu mai multe decat mamele nascatoare

Am intalnit un astfel de tata astazi.

Ora pranzului. Scriam eu ca o caprioara diafana un post pe blog, cand, din camera bebeluseasca, se aude mormaiala de trezire a domnului Liniutza, pustiul meu cel mic, acompaniata de niste tuse si de niste muci zgomotosi.

Ma uit la ceas, pfoai, trecut de 12, deja trebuia sa fiu iesita pe usa, in drum spre gradinita ca s-o iau pe Marie. Il imbrac repede pe copchil, il asez in carucior, imi iau geanta tovarasa de expeditii zilnice si purced spre metrou. Bineinteles, in toata agitatia mea, uit manusile de fetita ale pustiului si biberonul cu apa, dar iau niste biscuiti cu mine ca sa aiba ce rontai pana la destinatie.

Afara, brrrr, frig si pace. Eu, intruna in razboi. Cu timpul, cu memoria, uneori cu gargaunii, alteori cu neuronii, dar intr-o agitatie permanenta care ma tine ocupata cu mine si cu ce se intampla in jur, nu mai departe de maxim 1-2 metri.

Ajungem vite, vite la metrou, ne urcam in tren si coboram dupa doua statii ca sa schimbam magistrala. Pustiulica molfaia de zor la biscuiti, mai baga si niste muci pe langa, mai si tusea, in fine, tot tacamul de sarbatoare. Dar era linistit si putin molesit de trecerea de la aerul rece de afara la cald.

Urcand cu liftul sa trecem dincolo pentru celalalt metrou, pe muciulica il apuca tusea in timp ce manca biscuitii. Si s-a inecat cu mancare, plus muci. Eu, stapana pe situatie, incercam sa-l linistesc, ca-l apucase maraitul. Langa mine, foarte aproape apare instantaneu un nene de la metrou, adica un fel de gardian care urmareste sa fii cinstit si sa iti taxezi cartela ori de cate ori intri. Initial nu l-am bagat in seama, ca mi s-a parut inoportuna aparitia lui si m-am gandit ca poate s-a speriat de moaca lu’ fi-miu si s-a apropiat ca sa ne ajute sau ceva.
18274584-family-icons-father-holding-his-baby--vector-illustration
Neee. Acest nene a inceput sa ma mustruluiasca intocmai ca o mamica perfecta in perfectiunea ei(copilul apucase sa se linisteasca, trecuse momentul cu inecatul):
-Doamna, dati-i copilului niste apa, niste laptic, are nevoie si el saracul, ca i-a ramas biscuitele pe gat.
-Multumesc pentru sfat, dar e bine acum. Si-a revenit. Plus ca nu am apa la mine, am uitat biberonul acasa.
-Vai, doamna, cum ati putut face asta !?
– !!!! aaaa !!!! adica ???
-Pai cum sa plecati cu micutul de acasa fara tot ce-i trebuie…daca i se face sete, daca i se face frig..aveti vreo paturica la dvs, ca ati vazut ce ger e afara.
-Aaaaa….pai e foarte bine imbracat, iar apa chiar am uitat-o ca am plecat in graba, de obicei nu mi se intampla, insa acum….
Continue reading