Idei, multe idei, schite, planuri, un vartej imaginativ care ne populeaza mintea, o lume in noi pe care o hranim zilnic cu vreri, cu ce ne-ar placea sa facem, unde am vrea sa mergem, ce am dori sa schimbam la noi, la ‘aia‘ din afara noastra, sisteme politice, educatie, sanatate etc, la mediu, la aerul pe care il respiram, la orasul in care locuim, la …si la…si la…
Si nu zic schimbare asa de dragul schimbarii, pe ici pe colo, prin punctele esentiale, ci la o imbunatatire considerabila a vietii noastre in genere, pornind de la viata-ne launtrica pana la viata asta mare in care suntem cu totii implicati. De la microuniversul nostru interior pana la armonia atat de necesara si cu exteriorul.
Se pare ca nimic nu se materializeaza , totul ramane la stadiul de ‘hai sa…‘, ‘ce bine ar fi daca…‘ si multe alte impulsuri ce se intampla in mintea noastra, dar care raman acolo, fara sa poata trece de bariera gandirii. Ca si cum am avea mainile si picioarele legate fedeles. Ca si cum mintea nu ar sti cum sa puna in practica toata vanzoleala din capul nostru.
De altfel, ne scoatem in afara noastra si ne privim cu admiratie cat de buni ganditori suntem. Cum le analizam noi pe toate, cum stim unde/cine a gresit, cum trebuia de fapt facut, un fel de morometi care isi traiesc drama de a nu putea sa schimbe nimic pe lumea asta, ca doar eu sunt doar unul, iar ei, ailalti sunt multi si greu de convins. Stam si scuipam ganduri de pe marginea terenului, filozofand, dand sfaturi, fara sa avem curajul sa jucam, sa actionam, sa facem ceva in directia in care ne dorim.
Toata lumea exterioara s-a mutat in interiorul nostru si noi o pufaim ca pe o tigara, intorcand-o pe toate partile, incercand sa-i gasim raspunsuri, solutii, insa ramanem blocati in stadiul de constatatori nemultumiti. De noi, de lume, de contemporaneitate…
Fosti elevi cuminti, multi dintre noi – eminenti, pliati si pliabili pe reguli,asteptand sa ni se spuna ce si cum sa facem, care ne e directia, ca e mai bine sa fii ala care face ce i se spune decat revoltatul creativ care poate pune punct astazi pentru a o lua de la capat maine, fara sa se panicheze in fata necunoscutului, ca e desirabil sa ramai consecvent cu turma pe principiul ‘si ala a facut la fel‘ decat sa actionezi diferit, in felul tau, pe drumul tau, in consens cu tine-vocea aia care iti urla revoltata undeva in interiorul tau, chiar daca pare anapoda pentru altii.
Conexiunile alea creative pe care le-am avut de copii s-au cam dus naibii, deja suntem pe un drum gandit dinainte pentru noi, astia de 30+, insa avem sansa de a renaste pentru copiii nostri care inca au o multitudine de oportunitati, care pot fi stimulati creativ, care se pot dezvolta pe drumul lor, cu adevarat al lor, ales de ei pentru ei.
Si, probabil ca inca generatia noastra de thinkeri isi va descrucisa bratele si le va pune la treaba, va da o forma ideilor, va transforma norisorii pufosi din minte in ploaia care spala, hraneste, reinvie, da startul unei noi lumi, cea pe care o meritam cu totii.