Dragostea ca o promisiune

doiAud in dreapta si in stanga de lume care se desparte. De oameni care au pornit de mana in viata, senini, increzatori, purtandu-si dragostea in suflet si pe chip pentru ca apoi in mersul lor sa se intample ceva care sa-i faca sa se indeparteze unul de altul incetul cu incetul, pana la separarea definitiva.

Este interesant cum mare parte din ele sunt relatii care au debutat pe la 20+ si care s-au terminat pe la 30+ .

Cu alte cuvinte multa lume singura dupa varsta de 30 de ani.
Singura si cu pretentii. Si cu sperante. Si cu ochii roata dupa ileana cosanzeana ori fat frumos,pe care i-au ratat la 20 de ani din cauza persoanei mult prea normale de care apucasera sa se indragosteasca. Un partener mult prea pamantean, ca si ei de altfel, care detinea si calitati si defecte, usor de tolerat pe atunci, pe la inceputuri de amor cand nu prea stai sa faci planuri de biznis pe toata viata cu toate cheltuielile ma-sii, cu buget de marketing pentru kinderime si cu rate la casa.

Eiii si cum dragutul de eros isi ia repede zborul si te lasa cu ochii larg deschisi in ochii celui de langa tine, gol-golut, asa cum l-a facut muma-sa, cu toate bune si nebune, te trezesti deodata ca iaca parca nu-ti mai place. Ca aia nu e bine, ca aia nu e destula, ca ailalta era mai cu spor altadata, ca multe si marunte, ca timp de-ala de facut chestii impreuna nu mai e, ca, deh!, corporatia s-o ia naiba te mananca de energie, ca kinderimea(daca a apucat sa apara), ca dereticat prin casa, ca una, ca alta….si tot asa pana ajungi sa tragi linie si sa socotesti pierdere, si nu profit!

Mhmmmm…dragii mosului, nu-i a buna!

Eu am asa niste crezuri ale mele pe care le-as pune la loc de lecturat, nu de alta, dar poate multi se vor trezi din vreme si nu vor mai ajunge sa desfaca ceea ce instinctul lor a unit atunci cand erau de-o schioapa si nu stiau ca relatia dintre doi oameni nu inseamna profit ori pierdere. Ca omul pe care sufletul tanar il alege, simtind, nu gandind, este cea mai buna alegere ever!

Ca varsta 20+ este cea care ne aduce aproape oameni buni noua pentru toata viata, cei alaturi de care facem trecerea de la adolescenta la prima maturitate, cei pe care sufletul nostru ii simte compatibili. Sunt tovarasi, prieteni, iubiti, casa si masa. Sunt cei pe care sangele nostru ii alege pentru a-si perpetua adn-ul. Na, ca am dat-o si-n naturalisme. Dar asa este! Cel putin pentru generatia asta a noastra, una greu incercata, una ce poarta ranile parintilor traiti in dictatura si care incearca sa-si croiasca un drum linistit intr-o lume aflata in continua schimbare si devenire.

Pentru multi dintre noi, dintre voi, cei care ma cititi, dragul/a nostru/a de la 20 de ani este si va ramane cea mai buna alegere! Nu exista altcineva mai potrivit.

Oamenii sunt previzibili, relatiile sunt previzibile. Totul se schimba. Inclusiv tu, cel care ai parasit sau ai fost parasit, din n motive, nu esti un fat-frumos ori o ileana cosanzeana pentru nimeni. Si nici nu vei gasi pe cineva care sa fie. Sa bifeze tot ce nu era bine la partenerul pe care l-ai parasit.
Da, vei gasi pe cineva care sa-ti placa, care probabil va avea calitatile dupa care tanjeai inainte, insa nu le va mai intrupa pe cele cu care erai deja obisnuit/a. Si tot frustrat/a vei fi.

Si, da, vei simti din nou pentru scurta vreme fluturi in stomac, dar relatia va evolua si va ajunge in acelasi punct mort in care ai ajuns si cu cea pe care tocmai ai abandonat-o.
Ghici de ce?! Pentru ca nu merge nimic pe lumea asta doar stand pe margine si privind ca la un film.
Culegem ce semanam. Partenerul nostru e oglinda noastra. Iar noi suntem oameni, avem defecte, muuuulte. Si apoi avem sau ne impunem limite si limitari. Avem angoase. Temeri. Slabiciuni.
Asa ca inainte de a pretinde de la celalalt nestemate in vorba si in fapta, trebuie sa ne privim cu atentie si sa ne intrebam daca avem si noi aceleasi nestemate de oferit.

Dragostea mereu promite. Cu fiecare noua relatie pe care o incepi. Insa nu mereu isi tine promisiunea pana la adanci batraneti. Trebuie sa o cresti si sa o hranesti tot timpul. In fiecare zi. Ca pe nou-nascutul caruia i-ai promis viata, aducandu-l pe lume.

2 thoughts on “Dragostea ca o promisiune

  1. Dragostea apare si pleaca. Ne schimbam, cel de langa se schimba. Vrem altceva de la viata, apar alte vise, fiecare are drumul lui; m-am schimbat si eu, si cei de langa mine, am devenit mai zgarcita, cred ca imi ajunge 40mp2 si metroul pt drumul zilnic, poate celalalt e mai ambitios si isi doreste cariera, vacante all inclusive.
    E greu sa acceptam ca drumurile nu mai merg impreuna, si ca am esuat in casnicie. Asta nu inseamna ca am esuat in viata.

  2. Nu e vorba de esec in viata. Pentru ca fiecare alege asa cum crede de cuviinta. A trai viata dupa normele proprii este chiar un castig.
    Este vorba de asteptarile prea mari pe care le avem de la cel de langa noi, uneori nefondate. Este vorba de comoditate in relatie. De egocentrism. De a renunta prea usor acolo unde odinioara ceva a vibrat foarte puternic. De a crede cu naivitate ca ne vom implini intr-o urmatoare relatie, inainte de a ne implini noi cu noi, cu eu-ul nostru. Si de faptul ca avem impresia ca meritam ceva mult mai bun decat avem. Ca si cum noi am fi cel putin niste dumnezei in comparatie cu partenerii nostri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *