Astazi, Maria, foarte fericita cand merg s-o iau de la scoala.
-Mami, avem tema pentru acasa! imi zice ea incantata nevoie mare.
-Deja? oau! exclam si eu uimita cat de repede a venit si timpul temelor.
Incerc sa ma dezmeticesc, sa pregatesc un plan de abordare a noii stari de fapt care produce atata incantare piticii mele, eleva de clasa pregatitoare.
Nu de alta, dar saptamana trecuta, de nauca, n-am fost atenta la copil cand mi-a transmis la fel de bucuroasa ca are niste versuri de invatat. Probabil m-am gandit ca glumeste. Insa ea si-a luat in serios rolul de scolarita, a citit singurica versurile si le-a bagat la cap. Astfel ca a doua zi a stiut poezia, iar invatatoarea a felicitat-o! Pustoaica, langa mine, mandra tare, ma-sa, uimita tare !
Acu’…revenind. Ca sa nu se mai repete episodul cu pricina, m-am oferit sa facem impreuna temele. Raspunsul copilei mele constiincioase si serioase si atotiubitoare de scoala si teme a fost:
-Dar, mami, de ce sa facem temele impreuna? Sunt temele mele. Ce, la scoala esti cu mine sa ma ajuti? Trebuie sa le rezolv singura. Si pot. Ma descurc. Ai uitat ca sunt desteapta?
Oooo…deci ma declar complet satisfacuta. Pustoaica deja are setarile facute. My work here is done. Eu ma duc la un suc. 🙂
