Mda, dupa atatea si atatea postari, cugetari, trairi intense si de durata, rasete, emotii sufocatoare de-a binelea, aventuri printre jucarii si prin casa, pupaceli, lacrimi si imbratisari fierbinti, dupa un noian de zguduieli interioare care te-au daramat si apoi te-au recladit ca sa renasti mama, sa dam din casa si sa povestim si despre partea mai putin placuta a mamicitiei . Si daca randul ne permite, intr-o postare viitoare, si a taticitiei.
Acum, vrei nu vrei, ai un job full time la corporatia de acasa. Zi si noapte. Da, si in noaptea de Revelion, cand toata lumea petrece, si in ziua de Pasti, cand tot omul ar vrea sa-si mai linisteasca sufletul.
De fapt, nopti nu prea mai ai, ca ele se cheama tot zile. Atata ca nu-i lumina afara.
Bucataria, stii tu, locul ala in care intrai doar sa mai pui o farfurie in masina de spalat, a devenit leaganul vietii tale. Mai ceva ca un indragostit disperat si posesiv. Nu te lasa nicio secunda sa pleci, te tine captiva mare parte a timpului tau, ala cand nu ai de schimbat scutece, de plimbat copiii, de jucat cu ei, de adormit, de spalat, de facut cumparaturi etc. Chiar ?! Cand naiba apucam sa le facem pe toate ?!!
Casa ta, in care odinioara praful lenevea in tihna pana sosea pamatuful peste el, cam o data pe saptamana, azi il gazduieste ciufulit, starnit, involburat si imprastiat peste tot alaturi de jucarii, frimituri, sosete scoase din picioarele incinse de atata joaca, cutii, sticle, oale, linguri de lemn, ghete si tot ce pare interesant mai ales copilului cel mic, descoperitor de lume, de viata. Si de ustensile cu care se mananca ea. Cel care pentru o mai buna cunoastere a lucrurilor, le aduce pe toate in mijlocul casei si le studiaza cu atentie.
In aste conditii, ce rol iti revine tie? Pai in afara de a-ti sclipi ochii si inima privindu-ti vlastarele, mai incerci si niste senzatii extreme asa, gen fir-ar sa fie de treaba!…iar am de pus azi toata casa la locul ei !!!
Stiti baia, locul ala in care orice om ar trebui sa aiba momentul lui de intimitate, locul descarcarii si la propriu si la figurat, ei, nici macar acolo nu te poti refugia intru regasire, refulare ori defulare. Pentru ca patru ochi mici se itesc de dupa usa si se infig fix in gesturile pe care le faci in acel moment, apoi te urmaresc ca pe un mare star de cinema, fara sa rateze nici macar o singura secunda din marele film al existentei tale.
Da, asa e, usa se poate inchide, dar ce te faci cand incepe discoteca de lumini manevrata cu maiestrie de la pupitrul de comanda din afara baii, cand incepe chicoteala pe la usa si miorlaiala sa-i lasi sa fie cu tine in orice moment al vietii tale alergate…
Mainile tale, cele care in povesti se spune ca mangaie fin, alina, tamaduiesc, plamadesc si raspandesc iubire pe centimetru patrat de bebelus ori copilandru, ajung sa-ti fie potrivnice. Nu te mai asculta, scapa pe gresia sunatoare tot ce e mai de pret prin vesela ta, usor si cu mandrie manevrata in vremurile de odinioara. Si ca sa nu ai nicio clipa de ragaz, se sparg frumos in mii, miute de bucatele, bune de alergat cu aspiratorul prin toata casa.
Apoi de atata frecat, dezinfectat si omorat microbi fiorosi, dupa lupte zilnice cu monstrii ascunsi prin bucatarie, baie sau pe unde ti se mai nazare ca ar putea exista inamici de ucis, dragile tale maini incep sa se descuameze, imbatranesc cu o viteza mult mai mare decat restul corpului, ca nu le mai restabilesti echilibrul nici cu crema cremelor din padurea padurilor de aur-argint-arama. Ce zic eu? Nici cu diamante nu le mai faci sa sclipeasca vreodata.
Iti amintesti, nu? Odinioara …eh, unghiute colorate frumos, pielicica bine intretinuta, fineturi, manusi dichisite… Eheee…ce vremuri, ce femeie, dom’le!
Si te-ai dus, dulce minune 🙂 …dar te-ai intors plina de flori albastre! 🙂
Va urma.