Scrisoare de dragoste

Dragii mei dragi,

Desi-mi sunt zilele totuna cu noptile si primaverile totuna cu toamnele, desi timpul ma alearga in nestire si ma coloreaza cu fire argintii, desi ati tulburat gingas si iremediabil ordinea din mine si din casa, inlocuind-o cu haosul intruparii vietii in toate miile de jucarii care misuna sub pasii nostri, desi nu voi mai fi niciodata femeia ce am fost, ci numai mama pana la sfarsitul zilelor mele, desi ochii-mi si-au pierdut stralucirea glamouroasa si cocheta, ingenunchiata de multele nopti cand v-am vegheat somnul si visele, desi trupu-mi v-a oferit celula cu celula din tineretea lui, intr-o eterna, totala si umila daruire, v-as naste tot pe voi de inca o mie de ori! Imi sunteti aer, viata, fericire. Culoare, muzica, har.

Toate oglinzile le-am pitit in uitare si am ales sa ma oglindesc zilnic in privirile voastre inocente si ma imbat cu chicotele voastre fericite…
Continue reading

Mama

A fost odata ca niciodata o femeie.
Care isi vedea de viata ei, de loisirs-urile ei, de lumea ei populata cu multe si marunte nimicuri grave si importante. De tabieturile ei. Care era incantata de statutul ei de femeie, traindu-l si explorandu-l continuu in doi si crezand ca asta este tot. Ca lumea incepe si se termina cu un soare si o luna. Si ca este foarte bine asa.

Pana intr-o buna seara, cand, pe bolta clara a sclipit prima steluta. Timida, inainta catre mijlocul cerului asteptand sa prinda chip. Si sa devina o Mariuca. Si mai tarziu, peste cativa ani, un mic domn Liniuță :) .

Din acel moment, femeia a devenit mama. O intreaga noua viata incepea sa se intample in corpul ei. Artificii de hormoni, transformari ireversibile, regrupari de celule intr-un trup care se pregatea sa creeze, sa protejeze, sa hraneasca, sa creasca in el o celula mica si frumoasa.

Era fascinata de miracolul pe care-l simtea in pantece si se contempla ca si cum ar fi fost un adevarat spectacol initiatic. Se re-crea pe sine. Odata cu bebelusul, fiecare particica din ea renastea sub o noua forma, tot corpul, ca intr-o magie, forfotea a viata, a nou, a proaspat. Celulele dantuiau fermecate, prinse intr-un joc al iubirii de viata. Atrase intr-o pasionala reintinerire.

Speriata si totodata incantata de ce avea sa devina, femeia incepea sa simta cum ite nevazute o legau de-a pururi de copilul ei, intr-un tandem al dragostei eterne.
Continue reading

La nouvelle femme

Nu, nu e Nikita.
Dar e tot o femeie. Tot una care lupta si se lupta de dimineata pana seara cu ea, cu limitele ei, uneori cu probleme reale, alteori cu gargauni aparuti pe neasteptate, de cele mai multe ori cu pitica in devenire, care nu mai e bebelusa ce statea cuminte acolo unde o puneam, ci e deja o mica personalitate ce-si cere drepturile, se supara, ma cearta, stie sa spuna “nu” si sa foloseasca toata gama de intimidare, de la ochi scaldati doar de-o lacrima, pana la ton ferm si plans cu urlete, incat stau drept si incerc sa ma gandesc tot drept(desi uneori s-ar putea sa le ratez p-alea drepte si sa-mi scape alea strambe) ce, unde, cand, cum, cat…de unde sa apuc copilul asta si cum sa mai fac sa fie bine.

Sa va lamuresc.
Pitica e trecuta de 3 ani jumate si se plictiseste cumplit. E satula de cele multe si marunte jucarii(credeti-ma, chiar are o camera intreaga) si vrea in fiecare zi altceva.
Eu, va marturisesc sincer, nu mai am resurse de a inventa ceva nou pentru ea , ceva care s-o tina conectata macar o ora. Neeee!!! Si cateodata simt ca ma face si ma face grav!! Incat ma intorc asa serioasa catre mine, aia de-oi mai fi, pe unde oi mai fi si cum oi mai fi si ma intreb: “Cine esti tu, mai femeie, ca nu te mai termini odata cu transformarile astea prin care tot treci de cand s-a tulburat grav linistea in coliba ta. De cand a aparut dumnezeul mic pe pamant care face si desface si tie mereu ti-o coace!”
Continue reading

Ora de pupat

Nu stiu altii cum sunt, dar noi, adica eu, tati si pitica, suntem tare pupaciosi, atat de pupaciosi incat devenim gelosi unii pe altii.

Sa va explic.
Pitica e tot timpul pupata, la culcare, la trezire, la plecare, la venire, la sfarsitul mesei, dupa rontaitul marului, la terminarea puzzle-ului, in timpul spectacolelor pe care le sustine ritualic, acasa. Si ori de cate ori mai e nevoie.

Si, bineinteles, pupa si ea inapoi, dar asa, mai cu masura.

Problema apare cand tati o pupa pe mami. Ca nu ne ascundem la un pupic nevinovat.
Copilul trebuie sa vada, cel putin asa consideram noi, afectiune intre parinti, sa invete ca afectivitatea nu este un nod in gat, ci o manifestare normala si sanatoasa intr-un cuplu si apoi intr-o familie.
Si asa ca dam liber la imbratisari si pupaceli. Numai ca nu ne nimerim mereu pe langa ea, cand facem asta, ci ne mai apuca si pe la bucatarie sau prin alta camera si atunci, ea, pitica tocmai pupata si raspupata, striga la noi de pe scaunelul ei de diva mica :” Da’ ce faceti voi acolo? Va pupati fara mine? Pupati-ma si pe mine!”
Si de multe ori, daca nu ne executam imediat, vine ea la noi cu o mutra geloasa si intinde boticul catre tati, ca acolo e durerea ei mare.
Continue reading

Vopsea de par naturala- Henna de Egipt

De ceva vreme m-am suparat pe vopselurile chimice si m-am reorientat la ceva natural pentru parul meu si, zic eu, sanatos in egala masura.

E vorba de mirositoarea iarba Henna de Egipt, pe care o foloseam cu multa indemanare in timpul facultatii si care dadea de fiecare data rezultate minunate. Ce-i drept, atunci era mai usor de aplicat, tinand cont ca parul meu era mult mai scurt decat acum, adica avea cam 5-7 cm. Eram un fel de tunsulici-ciufulici.

Acuma, deh, mamica si nevasta, mi-am lasat si eu pletele curgatoare ca-n poveste si m-am pricopsit, pe ici-colo si cu niscaiva semne de intelepciune capilara, care nu prea dau bine asa la un ochi aruncat in oglinda.

Se impunea musai colorarea lor si, in acelasi timp, revitalizarea grabnica a intregului par, trecut si el dupa sarcina prin diverse transformari si devitaminizari.

Asa ca m-am hotarat sa-l pictez cu ceva mai natural, chiar daca asta insemna sa ma chinui niste ore bune cu iarba in cap, mirosind toata a fan, sub atenta supraveghere a fiica-mii , careia nu-i scapa niciun gest, nicio miscare, nici pupicii dati lui taica-su, ca imediat se prezinta sa vada ea ce si cum. Ehee..despre pupici si gelozii de pitici intr-o postare ce va veni.
Continue reading

Mami, mami…de ce e toamna?

Amurg. Amurg de toamna tarzie.

O fetita invata sa faca primii pasi sustinuta de manutele-i mici. Privirea duioasa a mamei o invaluie.
Isi aminteste ca in urma cu un an, in acelasi parc, printre aceleasi frunze, mami o purta in burtica. Si atunci ii placea la plimbare, mersul mamei o legana si o alina. In lumea ei mica si calda, se simtea in siguranta. Probabil si visa…visa ca mami o mangaie cu o frunza pe capsor si ii canta. Un cantec de leagan.
Continue reading

Femeia la 30 de ani sau mamica din generatia noastra

Acum 6 ani, scriam articolul asta . Eram inca sub semnul varstei de 20 si ceva de ani, nu ajunsesem inca la clipa in care copilul din mine, daca nu apucase sa se maturizeze, urma sa o faca in curand.

Pentru mine, momentul 30 de ani a coincis si cu momentul mami.

A fost ca o incununare si o continuare a feminitatii mele printr-o fetita gingasa, vesela, extrem de expresiva si tare frumusica, exact cum mi-am dorit, de parca cromozomii au stat la sfat si au creat, cu finete, fiinta delicata, conform dorintelor noastre.

Instinctual, mi-am dat seama ca varsta de 30 de ani devine momentul zero, cand totul in mine renaste odata cu bebe, cand toata filozofia de viata si toate teoriile despre cate-n luna si in stele dispar, fiind inlocuite de o realitate mica si draga, care iti domina toate instinctele, incat la prima nota de tipat, simti cum iti cresc aripi care te aduc glont deasupra patutului.
Continue reading

Dragi mamici, cat de hidratate va sunt mainile?

Postul se adreseaza in special mamicilor – foste minuni corporatiste, care s-au trezit cu un bebe pe cap si toata casa sprijinindu-se, deodata, numai pe ele, ca si cum functia serioasa si importanta, gatita cu sacou business si fustita mini, pe care o indeplineau cu o maxima seriozitate, nu a existat niciodata.

Cu toate stim ca agresiunea pe care o simte pielea in timpul indeletnicirilor casnice ce implica detergenti si multa apa este principala cauza a mainilor aspre. Si nu numai lor.

Spalat vase, biberoane, frecat toata ziua prin casa, spalat pe maini ori de cate ori il atingi pe bebe etc, tot ce tine de igiena uneori excesiva ajunge sa-ti dea peste cap echilibrul natural al pielii mainilor. Prin urmare, trebuie sa fim atente si sa protejam si aceasta bucata din noi, in masura in care se poate.

Continue reading

Cine este Happymami?

Este femeia completa. Implinita. Fericita.

Este femeia care a descoperit ca bucuria vine din lucruri simple si ca zambetul copilului ei valoreaza o lume. Femeia care a invatat din nou sa se joace, sa cante, sa zburde, sa redevina copil pentru cateva momente, destule cat zece vieti. Sa vada numai iubire, daruire si sa ierte.

Femeia care a descoperit cu drag ca stie sa sopteasca un cantec de leagan in miez de noapte, putand sa faca asta intruna, la orice ora, fara sa ceara socoteala, stiind ca vocea ei alina, linisteste, vindeca.
Continue reading