Fata cu capul in nori si rochie cu flori

Da, fata draga, am inteles. Te lamentezi asa frumos aranjata, cu rochia ta plina de flori cum ca El iti este asa o povara, iti ia mintile si le plimba prin nori, face cateva ture cu ele si normal ca tie nici nu-ti place, ca, deh, in loc sa fii inteleapta, esti plutitoare si iubinda.

Da, fata draga, ziceau si niste intelepti pe facebook acu’ niste timp ca daca El iti trezeste asa controverse in launtru-ti, iti pune ratiunea sa se ia la tranta cu visarea, daca iti vine sa-l pocnesti si apoi sa-l iubesti, daca iti e problema si apoi rezolvare, l-ai vrea si, parca, totusi nu-ti trebuie, daca iti este aer si in acelasi timp te inabusa, atunci cica e chiar nasol. Adica ti se intampla un lucru tare bizar si trebuie sa te cauti. Sau sa il cauti.

Imbracata in rochia cu flori, dar cu mintile pe pamant, te du, tu, fata, la El si zi-i ca El este ALA. Da, corect, suna mai misto in engleza: he’s the one.
Continue reading

D-ale Mariucai

stock-illustration-13866619-happy-girl-student-working-maths-homework-examAstazi, Maria, foarte fericita cand merg s-o iau de la scoala.

-Mami, avem tema pentru acasa! imi zice ea incantata nevoie mare.
-Deja? oau! exclam si eu uimita cat de repede a venit si timpul temelor.

Incerc sa ma dezmeticesc, sa pregatesc un plan de abordare a noii stari de fapt care produce atata incantare piticii mele, eleva de clasa pregatitoare.
Nu de alta, dar saptamana trecuta, de nauca, n-am fost atenta la copil cand mi-a transmis la fel de bucuroasa ca are niste versuri de invatat. Probabil m-am gandit ca glumeste. Insa ea si-a luat in serios rolul de scolarita, a citit singurica versurile si le-a bagat la cap. Astfel ca a doua zi a stiut poezia, iar invatatoarea a felicitat-o! Pustoaica, langa mine, mandra tare, ma-sa, uimita tare !

Acu’…revenind. Ca sa nu se mai repete episodul cu pricina, m-am oferit sa facem impreuna temele. Raspunsul copilei mele constiincioase si serioase si atotiubitoare de scoala si teme a fost:
-Dar, mami, de ce sa facem temele impreuna? Sunt temele mele. Ce, la scoala esti cu mine sa ma ajuti? Trebuie sa le rezolv singura. Si pot. Ma descurc. Ai uitat ca sunt desteapta?

Oooo…deci ma declar complet satisfacuta. Pustoaica deja are setarile facute. My work here is done. Eu ma duc la un suc. :)

sursa foto

Copilarie

IMG_20150829_162506891Copiii nostri cresc. Dupa ce se ridica si incep sa vorbeasca…sky is the limit. Gradinita, scoala, familie… Merg pe drumul lor, cum este firesc.

Dar noi, noi pe unde ramanem? Agatati de momentul nasterii lor, privindu-i cum invata sa zboare…speriati ca avem un job pe cat de greu, pe atat de frumos in fiece zi si in fiece noapte a vietii noastre…ca si noi invatam din nou zborul, alaturi de ei.

Cadem. Gresim. Ne ridicam,ne stergem lacrimile, ne inghitim frustrarea ca nu ne stim lectia de parinti. Si zburam mai departe. Ii privim si intelegem ca si noi avem multe de invatat de la ei. Lucruri nelumesti. Lucruri de suflet.

Copiii nostri sunt ca o mare lina, care nu a cunoscut furtuni in adancuri, gadilata dimineata de raze vesele de soare, prietena doar cu pescarusii. Sunt inocenta si iubire.

Ii vezi cum rad cu tot chipul si din tot sufletul si simti ca rasul lor e viata pura. Te gandesti cand ai ras ultima oara atat de complet? Poate intr-o zi, cand erai si tu copil… Sau cand te-ai bucurat cu fiecare bucatica din tine? In mod sigur, tot pe atunci…

Cand viata iti e zambet, iar inima,numai iubire, cand arunci cu inocenta in jur si alergi sa imbratisezi cu brate mici, lumea ar face bine sa se opreasca din goana ei adulta. Sa-si priveasca omuletii mici si sa-i slaveasca.
Continue reading

De la sfanta gazela pentru anonimul indragostit

stock-vector-girl-writing-a-letter-1778414Eu sunt asa o poezie. Ma tot rescriu de la un an la altul. Insa versurile mele se genereaza nevazute. Cum de-ai ajuns la ele, anonimule?

Si eu iubesc parfumul de care zici. Imi mangaie in fiece dimineata buclele aramii. Si-mi invadeaza simturile, asa cum numai o singura esenta pe lumea asta reuseste. Dar sunt destul de egoista, nu-l risipesc nicicum. Oare chiar a ajuns pana la tine, asa, fara de voie?

Cu sufletul n-ai cum sa ajungi in sala de sedinte, ca-i mereu frig acolo. Poate daca ai vrea sa-l conservi putin?!

Te las si far’ de ganduri? Pai, gol, adica? Si nu ai teama?

Eu insami cant la chitara. Tu, oare, m-ai auzi? Nu am cum sa raman ramasa…sunt prea vie ca sa stau locului.

Daca vei invata sa canti cu adevarat, da, poate voi dansa.

sursa foto

De la anonimul indragostit…

scrisoareCum sa mai pot fi eu, sfanta gazela? Cand toata lumea mea se ruineaza si apoi se recladeste cu fiecare nou val de parfum ce vine dinspre tine, femeie…

Cum sa fac fata din nou varstei de 15 ani,cu toata poezia ei, cand eu am toata ziua si de 35 de ani incoace, tot 35 de ani?

Cum sa-mi iau sufletul in maini si sa merg cu el in sala de sedinte, sa-l cert ca nu si-a pregatit cum trebuie campania de luna asta? Ca este prea lent si prea visator. Ca nu da randament. Ca se impleticeste in vraja pe care tu i-o tesi. Si azi, si ieri, si de vreo 3 luni…

Esti asa frumoasa! Asa cum numai o femeie stie sa fie. Si eu raman pierdut si fara cuvinte. Uneori chiar si fara ganduri. Asa de tare ce ma primenesti pe dinauntru!

Oare daca ti-as canta la chitara, m-ai auzi? Ai veni…ca sa ramai venita? Ca sa ramai…ramasa?
Tu insati esti o melodie! Nemaiauzita. Nemaicantata. Nemaisimtita.

Draga mea melodie, imi acorzi acest dans?

sursa foto

Lettre d’amour

lettreTe priveam ca si cum te stiam de undeva. Poate din vis. Poate din lumea mare. Timpul, oprit in loc, facea misto de mine. Ma tachina. Imi oferea o alta dimensiune si imi masura pulsul. Vibratiile. Emotia.
Sugubat cum il stiu, ma voia pierdut. In ochii aia galesi care ma mangaiau cu fiece geana alergata-n clipire. Facea echipa cu tine. Voiati biruinta. Si pentru acum, si pentru maine. Ma invaluiati intr-un suflu arzand. Eram potrivit pentru asta. Trecutul ma racise prea mult. Aveam nevoie de valtoare. De fierbinte. Si zambetul tau ma topea.

Asta a fost cand te-am vazut prima data. Ieseai din magazinul de inghetata, mandra tare. Urma sa-ti savurezi aroma de vanilie si sa bifezi clipa de hedonism din ziua aia. Hmm…e prima data cand am fost gelos pe o inghetata. Ne-am facut un obicei, apoi. Din imaginea asta. Sa testam diferite arome de inghetata. Fiecare de la fiecare. In doi. Ai observat, oare, ce repede se topea?

Eram magici. Amandoi. Sau poate numai tu. Cu siguranta, erai magica in prezenta mea.
Si ai ramas la fel. Peste ani. Mereu m-am intrebat cum de recele ne-a unit. In caldura. In energie. In de-a pururi.

Esti tot ceea ce mi-am dorit vreodata alaturi de mine.
La multi ani, draga mea draga!
Sunt tot aici. Intru vesnicie!

sursa foto

Huligani- cu mic, cu mare

Mi se pare ca “huliganismul” anilor 1930 se repeta. Nevoia aia de schimbare radicala, de scuturat de toate sabloanele unui model parental depasit, desuet se intampla in noi.
Da, noi, parintii anilor 2000+, noi, cei care rupem lanturile si ne strigam vrerile, noi, cei care dorim sa ne crestem copiii dupa cum simtim, sa-i iubim pana crapa inima in noi de drag, sa ne uitam la ei ca la niste mici dumnezei care ne recreeaza, ne remodeleaza, ne seteaza starile, ne comanda bucuriile si tristetile.

Sa le dam voie sa fie egali cu noi. Sa fie asa cum nu ni s-a permis noua sa fim. Huligani. Altfel. Nicidecum conformisti.

Sa-i respectam. Sa nu-i prostim. Sa nu le fim superiori. Sa nu stim noi mai bine, pentru ca intuiesc si ei la fel de bine.

Sa-i acceptam asa cum sunt. Sa nu ne inchidem in fata lor ca si cum am fi o cetate inexpugnabila, la care nu vor ajunge niciodata.

Sa le lasam spiritul sa zburde liber si sa ne lasam sufletul deschis catre ei. Sa facem lucrul ala simplu din care deriva celelalte : sa-i iubim !

Da, poate pare exagerat spus, dar eu cred ca in simtire nu exista un superlativ absolut, nu exista o limita de sus, asa ca ma pot duce cu dragul de ei pana dincolo de stele, pana dincolo de mine si pana dincolo de tot ceea ce inseamna limita gandita cu gandul ori facuta cu fapta.
Continue reading

Scrisoare deschisa HR-istilor vanatori de IT-isti

itDragi vanatori de specialisti IT,

Stiind ca piata a cam intrat la apa din cauza de plecare in masa pe alte meleaguri, mai ademenitoare, asezate in contexte vestice, civilizate, cu speranta unei educatii pentru copii, net superioare celei din Ro , cu incredere ca ai mai multe sanse la o viata linistita dupa pensionare(si ca, implicit, vei primi o pensie de bun simt care sa-ti permita un trai decent),atunci cand faceti intalnirile alea de brainstorming legate de ce metode sa mai folosim ca sa atragem specialisti, incercati sa fiti creativi cu propunerile practice, nu cu textul de agatat !

Pentru ca:

-nu aveti de-a face cu visatori, naivi, care pot fi dusi de nas de colo-colo dupa cum bate vantul, mai poetic, mai artistic…come on, va adresati unor oameni care gandesc in cifre, nu le serviti lirisme !

-schimbarea jobului pe care-l au se poate produce din niste considerente destul de previzibile(asta daca i-ati privi ca pe niste oameni care o folosesc, in munca lor, foarte des pe doamna Logica, nu pe domnul Poem ) si acestea sunt: salariul(care nu difera foarte mult de la companie la alta), proiecte noi, provocatoare (aici depinde ce-si doreste omul) si, eventual, o atmosfera aiurea, lipsa de chimie in colectiv, management slab.

Simplu si la obiect. Cam astea-s motivele lor de plecare. Si cum, in general, mai toate firmele din domeniu au in spate niste corporatii de pe afara care stiu cum sa le creeze un mediu placut din mai toate punctele de vedere (probabil ca le lipsesc doar stripteuzele :D), mai greu ii furi si mai greu ii ademenesti sa plece.

Asa ca, dragi HR-isti si dragi sefi de HR-isti, daca vreti cu adevarat sa va procurati oameni buni din piata, veniti cu niste propuneri sui-generis, originale, care sa fie si practice totodata.

Nu le trimiteti poeme de dragoste! Ca ei sunt oameni inteligenti, nu puteti decat sa le starniti rasul, care este tot o manifestare a inteligentei si a superioritatii. :) Da, stiu, i-am gadilat putin, dar am facut-o intentionat, pentru ca ei chiar sunt niste Mesteri Manole ai tehnologiei si eu ii admir. Chapeau!
Continue reading

Martie cu miros de zambile si de copii dragi

zambileCand in casa iti miroase a primavara proaspata, desi inca baba Dochia se mai scutura de cojoacele-i multe, nu poti decat sa te opresti o secunda, doua, trei, sa iti umpli sufletul de mireasma si sa-ti bucuri urechile cu chicotelile lor.

Da, ale lor, ale dragilor, pe varste, incepand cu unul mic, inca plin de semnele varicelei, dar cu un botic asa umed si pupacios incat simti cum fiecare particica din el devine fiecare particica din tine.
Si continuand cu o mandra cosanzeana, mai scumpa la pupaceala, nu demult rontaita si ea cum se cuvine pe toate partile bebelusesti, molcute, mirosinde a pui de noi, de noi doi.

La multi ani, dragi mamici!
Sa aveti o primavara plina de iubire!

sursa foto

Varicela loading

Tare smecher e virusul asta varicelo-zosterian, cel aducator de varicela(varsat de vant).
Zic asta pentru ca isi face cuib cam doua saptamani si, cand incepi sa speri ca poate te-a ocolit si de data asta, te izbeste ca un tsunami, dand cu tine de toti peretii.

Povestea prea-minunatei varicele incepe acu vreo 3 saptamani, cand primim de la gradinita veste ca deja trei copii sunt acasa in carantina. Pfoai, pana acum am stat relaxati, virusul nu a aparut deloc in toata perioada gradinitei, eram cumva linistiti ca si cum noi am fi undeva intr-un colt de rai unde pitica este la adapost de orice virusache de-asta turbat.
Chiar si acum, desi stiam ca este contagios cu doua zile inainte de eruptie, deci copiii aia bonavi deja venisera in colectivitate nestiind ca aduc cu ei si vizitatorul nepoftit si nedorit, mi-am zis ca poate nu-l ia si ea. Cunosteam ca daca face boala acum cat e mica, trece mai usor peste, bubitele nu lasa semne, e mai ok asa, plus ca imunitatea naturala obtinuta astfel va tine toata viata. Si pe masura ce zilele se scurgeau, parca iminenta bolii parea tot mai indepartata.

Pana acu vreo saptamana, adica dupa vreo 14-16 zile de cand am aflat de flagel. Pitica a inceput sa fie tot mai indispusa, avea migrene , era miorlaita, ca nu pricepeam ce-i cu ea. Usoara rinoree, ca si cum ne-ar face vizita iar prietena noastra, viroza obisnuita, aia din fiecare an, cu muci, tuse &co.
Continue reading