Am intalnit un astfel de tata astazi.
Ora pranzului. Scriam eu ca o caprioara diafana un post pe blog, cand, din camera bebeluseasca, se aude mormaiala de trezire a domnului Liniutza, pustiul meu cel mic, acompaniata de niste tuse si de niste muci zgomotosi.
Ma uit la ceas, pfoai, trecut de 12, deja trebuia sa fiu iesita pe usa, in drum spre gradinita ca s-o iau pe Marie. Il imbrac repede pe copchil, il asez in carucior, imi iau geanta tovarasa de expeditii zilnice si purced spre metrou. Bineinteles, in toata agitatia mea, uit manusile de fetita ale pustiului si biberonul cu apa, dar iau niste biscuiti cu mine ca sa aiba ce rontai pana la destinatie.
Afara, brrrr, frig si pace. Eu, intruna in razboi. Cu timpul, cu memoria, uneori cu gargaunii, alteori cu neuronii, dar intr-o agitatie permanenta care ma tine ocupata cu mine si cu ce se intampla in jur, nu mai departe de maxim 1-2 metri.
Ajungem vite, vite la metrou, ne urcam in tren si coboram dupa doua statii ca sa schimbam magistrala. Pustiulica molfaia de zor la biscuiti, mai baga si niste muci pe langa, mai si tusea, in fine, tot tacamul de sarbatoare. Dar era linistit si putin molesit de trecerea de la aerul rece de afara la cald.
Urcand cu liftul sa trecem dincolo pentru celalalt metrou, pe muciulica il apuca tusea in timp ce manca biscuitii. Si s-a inecat cu mancare, plus muci. Eu, stapana pe situatie, incercam sa-l linistesc, ca-l apucase maraitul. Langa mine, foarte aproape apare instantaneu un nene de la metrou, adica un fel de gardian care urmareste sa fii cinstit si sa iti taxezi cartela ori de cate ori intri. Initial nu l-am bagat in seama, ca mi s-a parut inoportuna aparitia lui si m-am gandit ca poate s-a speriat de moaca lu’ fi-miu si s-a apropiat ca sa ne ajute sau ceva.
Neee. Acest nene a inceput sa ma mustruluiasca intocmai ca o mamica perfecta in perfectiunea ei(copilul apucase sa se linisteasca, trecuse momentul cu inecatul):
-Doamna, dati-i copilului niste apa, niste laptic, are nevoie si el saracul, ca i-a ramas biscuitele pe gat.
-Multumesc pentru sfat, dar e bine acum. Si-a revenit. Plus ca nu am apa la mine, am uitat biberonul acasa.
-Vai, doamna, cum ati putut face asta !?
– !!!! aaaa !!!! adica ???
-Pai cum sa plecati cu micutul de acasa fara tot ce-i trebuie…daca i se face sete, daca i se face frig..aveti vreo paturica la dvs, ca ati vazut ce ger e afara.
-Aaaaa….pai e foarte bine imbracat, iar apa chiar am uitat-o ca am plecat in graba, de obicei nu mi se intampla, insa acum….
Continue reading
