A fost odata ca niciodata o femeie.
Care isi vedea de viata ei, de loisirs-urile ei, de lumea ei populata cu multe si marunte nimicuri grave si importante. De tabieturile ei. Care era incantata de statutul ei de femeie, traindu-l si explorandu-l continuu in doi si crezand ca asta este tot. Ca lumea incepe si se termina cu un soare si o luna. Si ca este foarte bine asa.
Pana intr-o buna seara, cand, pe bolta clara a sclipit prima steluta. Timida, inainta catre mijlocul cerului asteptand sa prinda chip. Si sa devina o Mariuca. Si mai tarziu, peste cativa ani, un mic domn Liniuță 🙂 .
Din acel moment, femeia a devenit mama. O intreaga noua viata incepea sa se intample in corpul ei. Artificii de hormoni, transformari ireversibile, regrupari de celule intr-un trup care se pregatea sa creeze, sa protejeze, sa hraneasca, sa creasca in el o celula mica si frumoasa.
Era fascinata de miracolul pe care-l simtea in pantece si se contempla ca si cum ar fi fost un adevarat spectacol initiatic. Se re-crea pe sine. Odata cu bebelusul, fiecare particica din ea renastea sub o noua forma, tot corpul, ca intr-o magie, forfotea a viata, a nou, a proaspat. Celulele dantuiau fermecate, prinse intr-un joc al iubirii de viata. Atrase intr-o pasionala reintinerire.
Speriata si totodata incantata de ce avea sa devina, femeia incepea sa simta cum ite nevazute o legau de-a pururi de copilul ei, intr-un tandem al dragostei eterne.
Continue reading
