Amurg. Amurg de toamna tarzie.

O fetita invata sa faca primii pasi sustinuta de manutele-i mici. Privirea duioasa a mamei o invaluie.
Isi aminteste ca in urma cu un an, in acelasi parc, printre aceleasi frunze, mami o purta in burtica. Si atunci ii placea la plimbare, mersul mamei o legana si o alina. In lumea ei mica si calda, se simtea in siguranta. Probabil si visa…visa ca mami o mangaie cu o frunza pe capsor si ii canta. Un cantec de leagan.

Acum poate sa simta cu manutele ei forma frunzelor. Mirosul lor, mirosul toamnei. Poate sa le urmareasca si conturul. Si sa le guste.

Doi ochi mari, albastri, curiosi privesc spre toamna. Spre frunze. Spre culori. E bucuroasa ca e parte a acestei lumi.
Ii zambeste mamei. Fericita, paseste ca si cum ar pluti.
O frunza mica poposeste pe ghetuta ei. Se apleaca. E curioasa. O cuprinde cu privirea si ingana : te-te. Fascinata, i-o da mamei.

Si paseste mai departe. Catre alte frunze. Catre alta toamna. In viata.