Fata cu capul in nori si rochie cu flori

Da, fata draga, am inteles. Te lamentezi asa frumos aranjata, cu rochia ta plina de flori cum ca El iti este asa o povara, iti ia mintile si le plimba prin nori, face cateva ture cu ele si normal ca tie nici nu-ti place, ca, deh, in loc sa fii inteleapta, esti plutitoare si iubinda.

Da, fata draga, ziceau si niste intelepti pe facebook acu’ niste timp ca daca El iti trezeste asa controverse in launtru-ti, iti pune ratiunea sa se ia la tranta cu visarea, daca iti vine sa-l pocnesti si apoi sa-l iubesti, daca iti e problema si apoi rezolvare, l-ai vrea si, parca, totusi nu-ti trebuie, daca iti este aer si in acelasi timp te inabusa, atunci cica e chiar nasol. Adica ti se intampla un lucru tare bizar si trebuie sa te cauti. Sau sa il cauti.

Imbracata in rochia cu flori, dar cu mintile pe pamant, te du, tu, fata, la El si zi-i ca El este ALA. Da, corect, suna mai misto in engleza: he’s the one.
Continue reading

Copilarie

IMG_20150829_162506891Copiii nostri cresc. Dupa ce se ridica si incep sa vorbeasca…sky is the limit. Gradinita, scoala, familie… Merg pe drumul lor, cum este firesc.

Dar noi, noi pe unde ramanem? Agatati de momentul nasterii lor, privindu-i cum invata sa zboare…speriati ca avem un job pe cat de greu, pe atat de frumos in fiece zi si in fiece noapte a vietii noastre…ca si noi invatam din nou zborul, alaturi de ei.

Cadem. Gresim. Ne ridicam,ne stergem lacrimile, ne inghitim frustrarea ca nu ne stim lectia de parinti. Si zburam mai departe. Ii privim si intelegem ca si noi avem multe de invatat de la ei. Lucruri nelumesti. Lucruri de suflet.

Copiii nostri sunt ca o mare lina, care nu a cunoscut furtuni in adancuri, gadilata dimineata de raze vesele de soare, prietena doar cu pescarusii. Sunt inocenta si iubire.

Ii vezi cum rad cu tot chipul si din tot sufletul si simti ca rasul lor e viata pura. Te gandesti cand ai ras ultima oara atat de complet? Poate intr-o zi, cand erai si tu copil… Sau cand te-ai bucurat cu fiecare bucatica din tine? In mod sigur, tot pe atunci…

Cand viata iti e zambet, iar inima,numai iubire, cand arunci cu inocenta in jur si alergi sa imbratisezi cu brate mici, lumea ar face bine sa se opreasca din goana ei adulta. Sa-si priveasca omuletii mici si sa-i slaveasca.
Continue reading

De la sfanta gazela pentru anonimul indragostit

stock-vector-girl-writing-a-letter-1778414Eu sunt asa o poezie. Ma tot rescriu de la un an la altul. Insa versurile mele se genereaza nevazute. Cum de-ai ajuns la ele, anonimule?

Si eu iubesc parfumul de care zici. Imi mangaie in fiece dimineata buclele aramii. Si-mi invadeaza simturile, asa cum numai o singura esenta pe lumea asta reuseste. Dar sunt destul de egoista, nu-l risipesc nicicum. Oare chiar a ajuns pana la tine, asa, fara de voie?

Cu sufletul n-ai cum sa ajungi in sala de sedinte, ca-i mereu frig acolo. Poate daca ai vrea sa-l conservi putin?!

Te las si far’ de ganduri? Pai, gol, adica? Si nu ai teama?

Eu insami cant la chitara. Tu, oare, m-ai auzi? Nu am cum sa raman ramasa…sunt prea vie ca sa stau locului.

Daca vei invata sa canti cu adevarat, da, poate voi dansa.

sursa foto

De la anonimul indragostit…

scrisoareCum sa mai pot fi eu, sfanta gazela? Cand toata lumea mea se ruineaza si apoi se recladeste cu fiecare nou val de parfum ce vine dinspre tine, femeie…

Cum sa fac fata din nou varstei de 15 ani,cu toata poezia ei, cand eu am toata ziua si de 35 de ani incoace, tot 35 de ani?

Cum sa-mi iau sufletul in maini si sa merg cu el in sala de sedinte, sa-l cert ca nu si-a pregatit cum trebuie campania de luna asta? Ca este prea lent si prea visator. Ca nu da randament. Ca se impleticeste in vraja pe care tu i-o tesi. Si azi, si ieri, si de vreo 3 luni…

Esti asa frumoasa! Asa cum numai o femeie stie sa fie. Si eu raman pierdut si fara cuvinte. Uneori chiar si fara ganduri. Asa de tare ce ma primenesti pe dinauntru!

Oare daca ti-as canta la chitara, m-ai auzi? Ai veni…ca sa ramai venita? Ca sa ramai…ramasa?
Tu insati esti o melodie! Nemaiauzita. Nemaicantata. Nemaisimtita.

Draga mea melodie, imi acorzi acest dans?

sursa foto

Lettre d’amour

lettreTe priveam ca si cum te stiam de undeva. Poate din vis. Poate din lumea mare. Timpul, oprit in loc, facea misto de mine. Ma tachina. Imi oferea o alta dimensiune si imi masura pulsul. Vibratiile. Emotia.
Sugubat cum il stiu, ma voia pierdut. In ochii aia galesi care ma mangaiau cu fiece geana alergata-n clipire. Facea echipa cu tine. Voiati biruinta. Si pentru acum, si pentru maine. Ma invaluiati intr-un suflu arzand. Eram potrivit pentru asta. Trecutul ma racise prea mult. Aveam nevoie de valtoare. De fierbinte. Si zambetul tau ma topea.

Asta a fost cand te-am vazut prima data. Ieseai din magazinul de inghetata, mandra tare. Urma sa-ti savurezi aroma de vanilie si sa bifezi clipa de hedonism din ziua aia. Hmm…e prima data cand am fost gelos pe o inghetata. Ne-am facut un obicei, apoi. Din imaginea asta. Sa testam diferite arome de inghetata. Fiecare de la fiecare. In doi. Ai observat, oare, ce repede se topea?

Eram magici. Amandoi. Sau poate numai tu. Cu siguranta, erai magica in prezenta mea.
Si ai ramas la fel. Peste ani. Mereu m-am intrebat cum de recele ne-a unit. In caldura. In energie. In de-a pururi.

Esti tot ceea ce mi-am dorit vreodata alaturi de mine.
La multi ani, draga mea draga!
Sunt tot aici. Intru vesnicie!

sursa foto

Iubire de frate mai mic

stock-vector-sister-and-her-brother-80991931Nu stiu ai vostri copii cum sunt, dar ai mei se dragalesc toata ziua si in toate felurile. Atat de divers si asa de intens incat se lasa de cele mai multe ori cu ditai cucuiele, mai ales pe fruntea delicata a don’soarei sau cu bumbaceala serioasa cand pustiu’ e suparat tare.

Ati inteles perfect! Desi n-are decat un an, juniorul a inceput deja sa se impuna in joc, sa ceara ce-si doreste, sa traga de jucarii, sa tipe, sa se desfasoare… Sor’sa, fetita, na, e mai delicata, il priveste intelegatoare si amuzata. Tipa si ea, bineinteles. Si da, il provoaca si ea de multe ori. Cred ca-i place sa vada cum reactioneaza.

Si vede destule. Ultima metoda a bebelusului suparat este sa dea cu capul. Cap in cap, cap in gura si daca sor’sa nu-i prin preajma se mai da si cu capul de canapea cand nu-i convine ceva. Eu mi-s cam mirata de aste apucaturi baietesti testosteronice, ca n-am crescut decat fetita pana acum, adica am vazut finete, delicatete, blandete, mieunat dragastos, nimic asa bataios fiziceste. Dar experimentam si copilaria baieteasca si, mai ales, modul de interactiune dintre ei.
Continue reading

Dai un ban, da’ face! Dar daca nu-l dai, nu face?

money-vector-997741Ma tot intreb cum li s-a inoculat oamenilor ideea ca daca platesc, primesc ceva pe masura banilor dati. Adica ceva valoros. Am fost invatati ca valoarea lucrurilor sta in bani. Cu cat e mai scump, cu atat e mai bun. Daca dau bani, e clar ca voi primi ceva cu greutate in schimb.

Par exemple, as putea sa ma simt mai bine daca in loc sa merg la psiholog(aici ma refer la momente de descarcare, normale si nu la cazuri care chiar necesita ajutor avizat) as suna/m-as intalni/as discuta cu o persoana draga mie care stiu ca m-ar asculta si de la care poate as primi chiar si niste sfaturi de bun simt?

Probabil ca da, facem si asta, dar o facem numai cu scopul de a ne usura de povara de moment. La sfaturi nu prea aplecam urechea, consideram ca daca nu vin din partea cuiva scolit in domeniu, caruia trebuie sa-i platim pentru ele, cat si pentru timpul de a ne asculta, nu sunt bune de luat in seama.

Oamenii nu sunt invatati sa primeasca gratis nimic. Sau mai bine zis nu eticheteaza ca fiind de calitate lucrurile pentru care nu platesc. Asta inseamna marketing for everything.

Cutumele societii de consum ne invata sa nu oferim fara sa primim ceva in schimb, sa nu cumparam ceva valoros decat daca are un pret scump, sa nu ne dam degeaba, trebuie sa ne stabilim o valoare care sa cantareasca la fel de mult cat greutatea noastra in cea mai pretioasa piatra ori moneda.

Apoi si in relatia cu copiii nostri, cumva ni se inoculeaza aceleasi concepte. Daca nu-ti imbraci copilul de la cele mai tari magazine(cu preturi scumpe, se-ntelege), daca nu-l dai la toate optionalele posibile(chiar daca asta inseamna sa-l chinui si sa-i furi din timpul jocului, din timpul copilariei lui, care este doar al lui, acum, aici), daca nu il dai sa invete toate limbile pamantului la cele mai prestigioase scoli, costisitoare, de altfel, daca nu faci in asa fel incat tot aspectul lui exterior sa fie impecabil, cel mai frumos, cel mai bine imbracat, cel mai studios, primul la toate concursurile, cel mai cuminte, cel mai obedient, cel mai mai si mai mai dintre toate, atunci se cheama ca nu-ti valorizezi copilul.
Continue reading

Mama

A fost odata ca niciodata o femeie.
Care isi vedea de viata ei, de loisirs-urile ei, de lumea ei populata cu multe si marunte nimicuri grave si importante. De tabieturile ei. Care era incantata de statutul ei de femeie, traindu-l si explorandu-l continuu in doi si crezand ca asta este tot. Ca lumea incepe si se termina cu un soare si o luna. Si ca este foarte bine asa.

Pana intr-o buna seara, cand, pe bolta clara a sclipit prima steluta. Timida, inainta catre mijlocul cerului asteptand sa prinda chip. Si sa devina o Mariuca. Si mai tarziu, peste cativa ani, un mic domn Liniuță :) .

Din acel moment, femeia a devenit mama. O intreaga noua viata incepea sa se intample in corpul ei. Artificii de hormoni, transformari ireversibile, regrupari de celule intr-un trup care se pregatea sa creeze, sa protejeze, sa hraneasca, sa creasca in el o celula mica si frumoasa.

Era fascinata de miracolul pe care-l simtea in pantece si se contempla ca si cum ar fi fost un adevarat spectacol initiatic. Se re-crea pe sine. Odata cu bebelusul, fiecare particica din ea renastea sub o noua forma, tot corpul, ca intr-o magie, forfotea a viata, a nou, a proaspat. Celulele dantuiau fermecate, prinse intr-un joc al iubirii de viata. Atrase intr-o pasionala reintinerire.

Speriata si totodata incantata de ce avea sa devina, femeia incepea sa simta cum ite nevazute o legau de-a pururi de copilul ei, intr-un tandem al dragostei eterne.
Continue reading

Zboara, puiule, zboara…!!

Vorbeam zilele trecute cu o prietena, mama a doi copii si ea, despre scoala, despre educatie, despre ce am avut noi sau mai bine zis ce nu am avut noi, dar speram sa aiba generatiile pruncilor nostri.

Despre faptul ca ne-ar fi placut ca scoala, cu toate formele ei, de la gradinita pana la facultate, sa poata sa ne descopere talentele si apoi sa ne ghideze vocational. Sa ne faciliteze descoperirea de sine. Intr-un mod frumos si util. Sa ne invete sa luam decizii. Si apoi sa ni le asumam. Sa ne povesteasca despre cum functionam noi, ca euri, nu prin o suta de mii de teorii psihologice si comportamentale, ci lasandu-ne sa ne jucam frumos cu bucatele din noi, pentru a ne cunoaste mai bine si, implicit, pentru a ne gestiona mai bine. Sa ne stimuleze sinapsele. Sa putem gandi procesele logic. Cu inceput si sfarsit. Sa stim sa formulam argumente pentru parerile noastre. Si, inainte de asta, sa AVEM pareri. Sa ne stimuleze sa emitem idei despre cum percepem realitatile din jurul nostru. Si apoi despre noi. Despre lume.
Sa fim empatici. Sa relationam sanatos cu totul in jur. Oameni,animale, natura.
Sa nu ne fie rusine si frica. De nimic. Aici nu vorbesc de nesimtire. Ci de o atitudine subiectiva, dar sanatoasa fata de lume. Sa ne intelegem rolul si rostul in raport cu toate.
Continue reading