Copilul tau esti tu

stock-vector-the-silhouette-of-a-child-with-root-81130717Conferintele lui Alfie mi-au adus ceva confirmari in legatura cu stilul meu de parenting, dar mi-au ridicat si niste multe semne de intrebare, determinandu-ma sa-i parcurg cartile si sa-mi incep introspectiile.

Fiecare dintre principiile pe care le sugereaza isi gaseste un ecou in mine si ma scoate din starea de a actiona involuntar,comod, cu efort minim, aruncandu-ma in starea de a fi atenta la orice vorba, gest pe care urmeaza sa le fac, de a actiona constient, chiar daca inseamna de multe ori sa-mi adun creierii de pe jos de epuizare.

Nu e usor sa fii prezenta in viata a doi copii mici, sa ai toate vorbele potrivite la tine, gesturile adecvate sa-ti fie gata de lansare ori de cate ori se cere, sa ai casa brici, invartindu-se dupa soare si masa gata la timp, cu mancaruri aburinde, proaspete(facute zilnic), diverse(intri in brainstorming in fiece dimineata sa cauti inspiratie pentru umplerea farfuriei), sa veghezi la integritatea corporala a celui mic si pestetotumblator, pestetotscormonitor, bagatinguradetoate, sa alergi sa iei don’soara de la gradinita, sa fii acolo la timp, cu zambetul, iubirea si covrigii calzi la tine, sa..si sa…si tot sa…

Si asta e varianta light, cand zilele seamana intre ele. Dar exista si varianta hard, cand ii pocneste raceala si timp de cate o saptamana daca nu mai mult, se adauga si alte activitati la lista deja expusa, plus stresul de rigoare ca-ti sunt dragii de ei bolnaviori.

Toate lucrurile astea le face o mama zi de zi. Si nu se plange. Doar le spune. A invatat sa fie superwoman. Si atunci stai si te intrebi daca o carte de parenting care vine si-ti da peste ochii tai nedormiti, poate sa te si ajute la urma urmei cumva.

Da, poate. In primul rand ca incepi sa te cunosti tu mai bine, sa-ti constientizezi limitele, greselile, sa poti repara ce n-ai facut bine, sa schimbi tactica de abordare, sa inveti despre cum functionam in interior si noi, si ei, si toti impreuna.

Alfie spune ca ” insusirile copilului vostru care va scot din sarite sunt de multe ori o reflexie a propriilor insusiri neplacute”. Si ne pofteste sa reflectam putin la ceea ce le cerem copiilor, la regulile pe care dorim sa le impunem ca ei sa actioneze dupa vrerea noastra. Trebuie sa ne aplecam intai asupra propriilor noastre nevoi si experiente pentru ca ele ne influenteaza foarte mult modul nostru de raportare la copil. Copilul nostru suntem noi si involuntar ne raportam la el asa cum si parintii nostri s-au raportat la noi. Uneori ne oprim, ne dam seama ca nu e bine, dar ramanem blocati in acest punct.

Vaicareala nu ne ajuta. Reflectia, da. Poate ar fi bine sa le iertam intai greselile parintilor care inca tipa in noi, greseli pe care nu cred ca le-au facut intentionat, ci poate influentati foarte mult de greul pe care l-au dus, de lipsa de informare si de faptul ca uneori si ei ajungeau fizic la propriile limite si nu stiau cum sa reactioneze bine si asa ajungeau sa reactioneze rau.

Asa ca, haideti ca azi sa ne propunem sa iertam. Si apoi sa ne intoarcem catre noi cu mai multa blandete, chiar daca si noi avem frustrarile noastre. Si catre copiii nostri cu si mai multa dragoste.
Invatam si noi din mers. Pasii de parinti, mici si nesiguri la inceput. Ca incetul cu incetul sa devina sanatosi si fermi.

sursa foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *