Probabil ca sunt multe mamici printre voi care au experimentat una dintre cele doua variante sau chiar pe amandoua. Sau niciuna, alegerea cea mai sanatoasa 🙂 .

Ai mei copii au avut preferinte oarecum asemanatoare. Din start, niciunul nu a vrut suzeta.

Mandra si-a descoperit devreme degetelul si nu s-a mai despartit de el pana la 2 ani. Eram disperata. Pentru ca nestiutoare in ale consecintelor suptului de degetel mare, ma perpeleam pe toate partile, gandindu-ma ca practica asta i-ar putea afecta bolta palatina, apoi pozitionarea corecta a dintilor, plus vorbirea. Ei, nu s-a intamplat niciunul dintre scenariile apocaliptice pe care mi le imaginam. Degetelul minune era cu treaba lui, alina, relaxa, era paliativ pentru sete si foame, prieten de nadejde cand lipseau mami si tati, mai safe oarecum fiind prins de corp fata de suzeta care putea oricand sa cada pe jos mai cu seama pe afara.

A fost destul de greu s-o dezvatam. Ajutorul a venit intr-o buna zi de la bunici. I-au cumparat in joaca o suzeta si au inceput s-o ademeneasca. Fara sa-i impuna. Fara sa forteze nimic. Doar jucandu-se si tentand-o s-o incerce. Pana la urma a mers. Au avut rabdare cateva zile, dar au avut si succes, pustoaica aratandu-se foarte incantata de noua descoperire. O vreme a mers cu ele in paralel: si degetelul, si suzeta. Cand una, cand alta. Dar pana la urma a castigat suzeta, ca nou element introdus in sfera curiozitatilor infinite ale copchilei cu par balai.

Cu suzi am ramas prieteni inca un an, cam pana pe la varsta de 3 ani si un pic. A renuntat la ea singura. Oricum foarte mult nu i-a placut niciodata guma aia molfaibila. Eu una sunt antigumaraie, orice fel, forma ori culoare ar avea. De-aia am si lasat-o de la inceput sa traga de degetel. Mi se parea ca orice altceva care nu are mirosul si moliciunea ei sau a mea nu are ce cauta pe post de tovaras de nani. O vreme m-a folosit si pe mine pe post de toncaneala, pana pe la 5 luni cat timp a mancat tzatza. Apoi degetel, apoi suzi.

A renuntat la ea pe motivul ca este mare. Ca nu mai e bebe. Ca a crescut si trebuie sa treaca de obiectele care le sunt pe potriva doar bebelusilor. Am tot insistat in discutii cu ideea asta de fetita mare incat la un moment dat, singura ne-a marturisit ca nu mai vrea suzeta, sa nu i-o mai dam. Si o punea cu manuta ei mica si inteleapta sus, pe raft, sa stea acolo pentru alti bebelusi ce vor veni. Stia ea ce stia! 🙂

In curand urma sa dea biberonul pe canuta cu paie colorate. Si cu acestea fiind zise, la 3 ani jumate deja eram mari. Nici degetel, nici suzi, nici bibe. Ramasese doar Didi, plusul pernita cu forma de dinozaur cu care doarme si acum, la 5 ani 🙂 . Despre iubirea cu Didi, in alta postare.

Dupa toata panica de mamica aflata la prima pruncire, dupa trecut si prin supt de degetel si prin iubire cu suzeta, ma aflu relaxata in fata voastra si va spun cu mana pe inima ca tot freamatul a fost in van. Pentru ca are o dantura perfecta, am fost cu ea la ortodont si m-a asigurat ca degetelul nu a facut ravagii asa cum ma panicasem eu, nu a influentat nici macar un dintisor. Apoi de vorbit, vorbeste foarte corect si foarte mult 😀 , are dictie, pronunta frumos fiecare litera. Probabil pentru ca lucrurile s-au asezat cum trebuie inainte sa fie prea tarziu. N-as sti sa va spun in ce masura suptul degetelului pana la varsta mai mare are sau nu repercusiuni asupra dezvoltarii fizice si psihice a copilului. Cel mai bine este sa va sfatuiti cu medicul pediatru.

Pustiu’ Liniuță 😀 , adica fratiorul inca ma toncane pe mine pe post de detoate. Mai gusta si el degetelul uneori la nani, dar suzeta nu o vrea neam. O scuipa asa, cu bolta 🙂 . Oricum, acus mi-s linistita. Daca nu ne-a omorat degetelul, nu ne mai omoara nimic ! 🙂

La voi cum a fost ?