Familia… incotro?

Citeam zilele trecute despre noi studii facute de sociologi asupra familiei contemporane. Datorita evolutiei si schimbarilor economico-sociale, relatiile au suferit si ele transformari si, implicit, partenerii implicati, noi, oamenii, in genere.

M-am gandit serios la toata clasificarea facuta si am realizat ca este una cat se poate de reala. Dar dramatica.

Oamenii parca nu mai au timp sa traiasca, vor sa se intample totul repede, apoi se plictisesc la fel de repede de relatia in care tocmai au intrat, sunt extrem de pretentiosi si egocentristi, pe principul “o viata am, trebuie s-o traiesc azi si, daca se poate, la maxim!” Fara copii, ca asta inseamna sacrificiul suprem si daca nu profita acum intens de tot ce pot avea, atunci cand mai apuca s-o faca?

Grabiti, superficiali, mult prea rationali, uitand sa mai fie afectivi, cautandu-se pe ei insisi toata viata si traind intr-un ritm de zig-zag, total nesanatos pentru psihicul si armonia lor interioara, ca sa nu mai pomenim si de familie, in caz ca ea inca rezista sau exista.

Este paradoxal cum indepartarea de starea primitiva, de legatura fireasca si imperios necesara cu natura, cu energiile ei, ne impinge, prin evolutie, catre un inceput al sfarsitului, catre punctul maxim de transformare, de unde nu mai avem unde merge decat inapoi sau in jos, cumva ciclic sau catre autoexterminare. Sincer, mie asa mi se pare ca se intampla.

Evolutia, tehnologizarea, inlocuirea naturalului cu artificialul fabricat(si aici ma refer la tot: relatii, corp uman, mancare etc) ne rup de cordonul ombilical pe care orice om trebuie sa-l aiba cu pamantul si cu familia in care s-a nascut.

Cititi aici concluziile sociologilor.

sursa foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *