A fost odata ca niciodata o ninsoare ca in povesti. Si un copil ce statea cu nasucul lipit de geam, asteptand.
Se pregatise cu poezii si cantecele de cateva saptamani si le repeta in fiece seara, sa fie sigur ca nu va da gres cand va veni momentul cel mare.

Anul trecut il vazuse pe Mosul.
Era asa frumos, imbracat in rosu si alb, cu un sac mare in spinare. Si il chema Gerila. Probabil pentru ca venise pe gerul cel crunt si saracul infruntase viscolul si ninsoarea ca sa ajunga pe la toti copiii si sa-i fericeasca in singura zi din an in care ei aveau voie sa primeasca multe si marunte daruri. Asa cum isi inchipuia fiecare prichindel in parte ca va primi.
“Daca nu anul asta, cu siguranta la anul vor fi mai multe”, isi repeta mereu in gand.

Probabil ca la el sosise ultimul, ca sacul cel mare era aproape gol. Si el se rugase in fiecare seara sa fie plin ochi. Cu jucarii pe care nu le vazuse niciodata, si le inchipuia doar cu ochii mintii lui de copil naiv, in imaginatia lui nevinovata in care cele numai trei se metamorfozau pe rand in altele, in functie de cum se incingea joaca. Mosul i-a zis atunci ca nu a gasit prea multe magazine in drumul lui. Asa ca ii adusese in plus 2 portocale.
Continue reading →