Nu, nu e Nikita.
Dar e tot o femeie. Tot una care lupta si se lupta de dimineata pana seara cu ea, cu limitele ei, uneori cu probleme reale, alteori cu gargauni aparuti pe neasteptate, de cele mai multe ori cu pitica in devenire, care nu mai e bebelusa ce statea cuminte acolo unde o puneam, ci e deja o mica personalitate ce-si cere drepturile, se supara, ma cearta, stie sa spuna “nu” si sa foloseasca toata gama de intimidare, de la ochi scaldati doar de-o lacrima, pana la ton ferm si plans cu urlete, incat stau drept si incerc sa ma gandesc tot drept(desi uneori s-ar putea sa le ratez p-alea drepte si sa-mi scape alea strambe) ce, unde, cand, cum, cat…de unde sa apuc copilul asta si cum sa mai fac sa fie bine.
Sa va lamuresc.
Pitica e trecuta de 3 ani jumate si se plictiseste cumplit. E satula de cele multe si marunte jucarii(credeti-ma, chiar are o camera intreaga) si vrea in fiecare zi altceva.
Eu, va marturisesc sincer, nu mai am resurse de a inventa ceva nou pentru ea , ceva care s-o tina conectata macar o ora. Neeee!!! Si cateodata simt ca ma face si ma face grav!! Incat ma intorc asa serioasa catre mine, aia de-oi mai fi, pe unde oi mai fi si cum oi mai fi si ma intreb: “Cine esti tu, mai femeie, ca nu te mai termini odata cu transformarile astea prin care tot treci de cand s-a tulburat grav linistea in coliba ta. De cand a aparut dumnezeul mic pe pamant care face si desface si tie mereu ti-o coace!”
Continue reading
