Eu sunt asa o poezie. Ma tot rescriu de la un an la altul. Insa versurile mele se genereaza nevazute. Cum de-ai ajuns la ele, anonimule?
Si eu iubesc parfumul de care zici. Imi mangaie in fiece dimineata buclele aramii. Si-mi invadeaza simturile, asa cum numai o singura esenta pe lumea asta reuseste. Dar sunt destul de egoista, nu-l risipesc nicicum. Oare chiar a ajuns pana la tine, asa, fara de voie?
Cu sufletul n-ai cum sa ajungi in sala de sedinte, ca-i mereu frig acolo. Poate daca ai vrea sa-l conservi putin?!
Te las si far’ de ganduri? Pai, gol, adica? Si nu ai teama?
Eu insami cant la chitara. Tu, oare, m-ai auzi? Nu am cum sa raman ramasa…sunt prea vie ca sa stau locului.
Daca vei invata sa canti cu adevarat, da, poate voi dansa.
