Ma uitam deunazi in metrou la doua fete de liceu care discutau. Erau imbracate cu tricouri inscriptionate cu niste embleme (din pacate, n-am putut vedea ce scrie pe ele, banuiesc ca era vorba de liceul la care mergeau pentru ca pareau gen uniforme).
Mi-au atras atentia prin faptul ca erau total diferite de majoritatea pustoaicelor extrem de colorate, galagioase, unele cu suncile pe afara gandind si ‘facand’ pe note de manele, altele machiate ca niste clovni gata de show…in fine, tipologia e diversa si intentia mea nu este s-o dezvolt acum.
Ceea ce m-a frapat la copilele acelea este normalitatea lor. Sau mai bine zis, anormalitatea lor fata de sablonul generatiei lor. De fapt, m-a impresionat normalul lor, firescul, naturaletea si placerea cu care isi purtau varsta. Fara excese. Fara sa fie in trend. Linistite, purtand discutii cuminti despre lucruri serioase.
Daca ochiu-mi nu mai bate asa cum trebuie, in schimb urechea auzea si parca nu se mai satura(desi nu e tocmai ortodox) sa asculte discutiile altora. Dar uitandu-ma la ele, am avut o revelatie:cat de mult conteaza oamenii cu care te inconjori!
Si pentru ca stiu ca pentru pustoaica mea va veni o vreme cand lumea din jur va incepe s-o influenteze, iar eu voi fi parintele probabil hulit, ca, deh, au si adolescentii perioada lor de razvratire, mi-am dat seama ca pot face indirect ceva foarte important pentru ea.
In cei sapte ani de acasa, atata vreme cat copiii nostri invata de la noi, ne copiaza, ne mai si asculta, inocenti, vreau s-o invat ca lumea lor mica, micii omuleti cu care intra in contact pot fi potriviti sau nu pentru ea. Ca sunt copii si copii, ca nu toti ii pot fi prieteni.
Inconstient sau mai bine zis, instinctiv, ea este deja selectiva. O atrag si copiii cu care nu este compatibila, se apropie de ei, ii testeaza, dar nu isi doreste sa cultive o relatie cu ei. In schimb se intoarce cu placere la cei pe care ii simte pe aceeasi unda emotionala.
Cel mai bun sfat pe care cred eu ca i-l pot da si cea mai buna conduita pe care i-o pot imprima sunt legate de oamenii cu care se intovaraseste. Daca acum cu totii sunt inocenti, peste ceva ani fiecare va merge pe drumul lui, mai bun sau mai putin bun.
Incerc sa-mi invat copilul sa se inconjoare de oameni de calitate, chiar si copiii intre ei pot fi modele de urmat, pot invata unii de la altii, pot evolua impreuna. Ca si noi, oameni mari, de altfel.
Copiii de acum, viitori oameni buni, curati, frumosi, intelepti sunt cei pe care copilul nostru ar trebui sa fie incurajat sa-i caute. Si sa-i pastreze aproape. Cu o astfel de tovarasie , noi, ca parinti, vom fi linistiti.
Iar ei, mici omuleti-azi, mari oameni-maine, vor avea alaturi prieteni de nadejde, oameni frumosi, oameni integri.