Am intalnit un astfel de tata astazi.
Ora pranzului. Scriam eu ca o caprioara diafana un post pe blog, cand, din camera bebeluseasca, se aude mormaiala de trezire a domnului Liniutza, pustiul meu cel mic, acompaniata de niste tuse si de niste muci zgomotosi.
Ma uit la ceas, pfoai, trecut de 12, deja trebuia sa fiu iesita pe usa, in drum spre gradinita ca s-o iau pe Marie. Il imbrac repede pe copchil, il asez in carucior, imi iau geanta tovarasa de expeditii zilnice si purced spre metrou. Bineinteles, in toata agitatia mea, uit manusile de fetita ale pustiului si biberonul cu apa, dar iau niste biscuiti cu mine ca sa aiba ce rontai pana la destinatie.
Afara, brrrr, frig si pace. Eu, intruna in razboi. Cu timpul, cu memoria, uneori cu gargaunii, alteori cu neuronii, dar intr-o agitatie permanenta care ma tine ocupata cu mine si cu ce se intampla in jur, nu mai departe de maxim 1-2 metri.
Ajungem vite, vite la metrou, ne urcam in tren si coboram dupa doua statii ca sa schimbam magistrala. Pustiulica molfaia de zor la biscuiti, mai baga si niste muci pe langa, mai si tusea, in fine, tot tacamul de sarbatoare. Dar era linistit si putin molesit de trecerea de la aerul rece de afara la cald.
Urcand cu liftul sa trecem dincolo pentru celalalt metrou, pe muciulica il apuca tusea in timp ce manca biscuitii. Si s-a inecat cu mancare, plus muci. Eu, stapana pe situatie, incercam sa-l linistesc, ca-l apucase maraitul. Langa mine, foarte aproape apare instantaneu un nene de la metrou, adica un fel de gardian care urmareste sa fii cinstit si sa iti taxezi cartela ori de cate ori intri. Initial nu l-am bagat in seama, ca mi s-a parut inoportuna aparitia lui si m-am gandit ca poate s-a speriat de moaca lu’ fi-miu si s-a apropiat ca sa ne ajute sau ceva.
Neee. Acest nene a inceput sa ma mustruluiasca intocmai ca o mamica perfecta in perfectiunea ei(copilul apucase sa se linisteasca, trecuse momentul cu inecatul):
-Doamna, dati-i copilului niste apa, niste laptic, are nevoie si el saracul, ca i-a ramas biscuitele pe gat.
-Multumesc pentru sfat, dar e bine acum. Si-a revenit. Plus ca nu am apa la mine, am uitat biberonul acasa.
-Vai, doamna, cum ati putut face asta !?
– !!!! aaaa !!!! adica ???
-Pai cum sa plecati cu micutul de acasa fara tot ce-i trebuie…daca i se face sete, daca i se face frig..aveti vreo paturica la dvs, ca ati vazut ce ger e afara.
-Aaaaa….pai e foarte bine imbracat, iar apa chiar am uitat-o ca am plecat in graba, de obicei nu mi se intampla, insa acum….
Incercam sa ma indepartez de el, ca deja mi se parea total aiurea discutia, mai ales ca devenea de-a dreptul sacaitor.
Intr-un final am reusit sa ies din scena, cu ochii lui nenea in ceafa mea si cu privirea-i de mama atotstiutoare despre binele copilului meu infipta ca un pumnal in spate.
Am ajuns la gradinita, am luat-o pe Marie si ne-am intors tot pe unde am venit.
Acelasi nene, aceeasi scena.
-Doamna, i-ati luat apa copilului? Sau macar niste laptic sa aiba si el ceva sa bea, mititelul. Pot sa ma uit putin la el?
– !!!!
-Vai ce dragalas e! Cum te cheama, dragalasule? Mami nu ti-a luat tot ce-ti trebuie tie, micut ce esti!
-?????
-Sa-i puneti doamna caciula bine pe cap si fularul, sa nu uitati, ca e mic si el si afara e tare frig. Ca stiti, doamna, si eu am un copilas asa micut acasa si il iubesc asa mult. Si am mereu grija de el, nevasta-mea mai uita saraca, asa ca dumneavostra, dar eu stiu mereu ce am de facut cu copiii. Am geanta gata mereu cu tot ce are nevoie in deplasare. Si apa, si laptic…
Voi, dumnezei si toti sfintii…daca mai spunea o singura data de apa si laptic, cred ca imi pocnea vreo vena, laolalta cu scosul pe gura a vreunei vorbe de apreciere la adresa cunostintelor lui, o ironie de-aia grea, ca nu mai puteam.
Am scapat in cele din urma, fortandu-ma sa tac si iar sa tac, ca sa nu-i dau apa la moara si sa ma car naibii de acolo.
Vai de saraca nevasta-sa! Eu inteleg ca e preferabil si sanatos ca si tatal sa ia parte la toate cele intr-ale crescutului si ingrijitului unui copil, dar sa fie mai disperat ca o mama care e maniaca prin insusi statutul ei de nascatoare, nu mi-am inchipuit sa poata exista.
Si apoi sa-ti mai si bazaie asa ca un muscoi fost gravid si proaspat epiziotomiat ori cezarianiat pe la ureche nonstop, iar mi se pare excesiv de disperant. Acuma ma gandesc ca nevasta-sa fie o fi vreo cucoana de-aia care nu-si strica unghiile cu pampersii si l-a lasat pe el capitan de corabie, fie o fi el vreun bagacios de aproape ca-i cresc tzatze de alaptat, la cat de trup si suflet se face cu copchilul.
No, no, no ! Ptiu de trei ori si fie doar acolo unde se cere! Ca eu is multumita ca tatal copiilor mei are toate tiglele pe casa. 🙂