De la anonimul indragostit…

scrisoareCum sa mai pot fi eu, sfanta gazela? Cand toata lumea mea se ruineaza si apoi se recladeste cu fiecare nou val de parfum ce vine dinspre tine, femeie…

Cum sa fac fata din nou varstei de 15 ani,cu toata poezia ei, cand eu am toata ziua si de 35 de ani incoace, tot 35 de ani?

Cum sa-mi iau sufletul in maini si sa merg cu el in sala de sedinte, sa-l cert ca nu si-a pregatit cum trebuie campania de luna asta? Ca este prea lent si prea visator. Ca nu da randament. Ca se impleticeste in vraja pe care tu i-o tesi. Si azi, si ieri, si de vreo 3 luni…

Esti asa frumoasa! Asa cum numai o femeie stie sa fie. Si eu raman pierdut si fara cuvinte. Uneori chiar si fara ganduri. Asa de tare ce ma primenesti pe dinauntru!

Oare daca ti-as canta la chitara, m-ai auzi? Ai veni…ca sa ramai venita? Ca sa ramai…ramasa?
Tu insati esti o melodie! Nemaiauzita. Nemaicantata. Nemaisimtita.

Draga mea melodie, imi acorzi acest dans?

sursa foto

Lettre d’amour

lettreTe priveam ca si cum te stiam de undeva. Poate din vis. Poate din lumea mare. Timpul, oprit in loc, facea misto de mine. Ma tachina. Imi oferea o alta dimensiune si imi masura pulsul. Vibratiile. Emotia.
Sugubat cum il stiu, ma voia pierdut. In ochii aia galesi care ma mangaiau cu fiece geana alergata-n clipire. Facea echipa cu tine. Voiati biruinta. Si pentru acum, si pentru maine. Ma invaluiati intr-un suflu arzand. Eram potrivit pentru asta. Trecutul ma racise prea mult. Aveam nevoie de valtoare. De fierbinte. Si zambetul tau ma topea.

Asta a fost cand te-am vazut prima data. Ieseai din magazinul de inghetata, mandra tare. Urma sa-ti savurezi aroma de vanilie si sa bifezi clipa de hedonism din ziua aia. Hmm…e prima data cand am fost gelos pe o inghetata. Ne-am facut un obicei, apoi. Din imaginea asta. Sa testam diferite arome de inghetata. Fiecare de la fiecare. In doi. Ai observat, oare, ce repede se topea?

Eram magici. Amandoi. Sau poate numai tu. Cu siguranta, erai magica in prezenta mea.
Si ai ramas la fel. Peste ani. Mereu m-am intrebat cum de recele ne-a unit. In caldura. In energie. In de-a pururi.

Esti tot ceea ce mi-am dorit vreodata alaturi de mine.
La multi ani, draga mea draga!
Sunt tot aici. Intru vesnicie!

sursa foto

Huligani- cu mic, cu mare

Mi se pare ca “huliganismul” anilor 1930 se repeta. Nevoia aia de schimbare radicala, de scuturat de toate sabloanele unui model parental depasit, desuet se intampla in noi.
Da, noi, parintii anilor 2000+, noi, cei care rupem lanturile si ne strigam vrerile, noi, cei care dorim sa ne crestem copiii dupa cum simtim, sa-i iubim pana crapa inima in noi de drag, sa ne uitam la ei ca la niste mici dumnezei care ne recreeaza, ne remodeleaza, ne seteaza starile, ne comanda bucuriile si tristetile.

Sa le dam voie sa fie egali cu noi. Sa fie asa cum nu ni s-a permis noua sa fim. Huligani. Altfel. Nicidecum conformisti.

Sa-i respectam. Sa nu-i prostim. Sa nu le fim superiori. Sa nu stim noi mai bine, pentru ca intuiesc si ei la fel de bine.

Sa-i acceptam asa cum sunt. Sa nu ne inchidem in fata lor ca si cum am fi o cetate inexpugnabila, la care nu vor ajunge niciodata.

Sa le lasam spiritul sa zburde liber si sa ne lasam sufletul deschis catre ei. Sa facem lucrul ala simplu din care deriva celelalte : sa-i iubim !

Da, poate pare exagerat spus, dar eu cred ca in simtire nu exista un superlativ absolut, nu exista o limita de sus, asa ca ma pot duce cu dragul de ei pana dincolo de stele, pana dincolo de mine si pana dincolo de tot ceea ce inseamna limita gandita cu gandul ori facuta cu fapta.
Continue reading

Martie cu miros de zambile si de copii dragi

zambileCand in casa iti miroase a primavara proaspata, desi inca baba Dochia se mai scutura de cojoacele-i multe, nu poti decat sa te opresti o secunda, doua, trei, sa iti umpli sufletul de mireasma si sa-ti bucuri urechile cu chicotelile lor.

Da, ale lor, ale dragilor, pe varste, incepand cu unul mic, inca plin de semnele varicelei, dar cu un botic asa umed si pupacios incat simti cum fiecare particica din el devine fiecare particica din tine.
Si continuand cu o mandra cosanzeana, mai scumpa la pupaceala, nu demult rontaita si ea cum se cuvine pe toate partile bebelusesti, molcute, mirosinde a pui de noi, de noi doi.

La multi ani, dragi mamici!
Sa aveti o primavara plina de iubire!

sursa foto

Generatia de thinkeri

Vector-Thinker-WallPaper-HDIdei, multe idei, schite, planuri, un vartej imaginativ care ne populeaza mintea, o lume in noi pe care o hranim zilnic cu vreri, cu ce ne-ar placea sa facem, unde am vrea sa mergem, ce am dori sa schimbam la noi, la ‘aia‘ din afara noastra, sisteme politice, educatie, sanatate etc, la mediu, la aerul pe care il respiram, la orasul in care locuim, la …si la…si la…

Si nu zic schimbare asa de dragul schimbarii, pe ici pe colo, prin punctele esentiale, ci la o imbunatatire considerabila a vietii noastre in genere, pornind de la viata-ne launtrica pana la viata asta mare in care suntem cu totii implicati. De la microuniversul nostru interior pana la armonia atat de necesara si cu exteriorul.

Se pare ca nimic nu se materializeaza , totul ramane la stadiul de ‘hai sa…‘, ‘ce bine ar fi daca…‘ si multe alte impulsuri ce se intampla in mintea noastra, dar care raman acolo, fara sa poata trece de bariera gandirii. Ca si cum am avea mainile si picioarele legate fedeles. Ca si cum mintea nu ar sti cum sa puna in practica toata vanzoleala din capul nostru.

De altfel, ne scoatem in afara noastra si ne privim cu admiratie cat de buni ganditori suntem. Cum le analizam noi pe toate, cum stim unde/cine a gresit, cum trebuia de fapt facut, un fel de morometi care isi traiesc drama de a nu putea sa schimbe nimic pe lumea asta, ca doar eu sunt doar unul, iar ei, ailalti sunt multi si greu de convins. Stam si scuipam ganduri de pe marginea terenului, filozofand, dand sfaturi, fara sa avem curajul sa jucam, sa actionam, sa facem ceva in directia in care ne dorim.

Toata lumea exterioara s-a mutat in interiorul nostru si noi o pufaim ca pe o tigara, intorcand-o pe toate partile, incercand sa-i gasim raspunsuri, solutii, insa ramanem blocati in stadiul de constatatori nemultumiti. De noi, de lume, de contemporaneitate…
Continue reading

Ce se ascunde in spatele unei mamici fericite (I)

Beautiful mother silhouette with her children. Card of Happy MotMda, dupa atatea si atatea postari, cugetari, trairi intense si de durata, rasete, emotii sufocatoare de-a binelea, aventuri printre jucarii si prin casa, pupaceli, lacrimi si imbratisari fierbinti, dupa un noian de zguduieli interioare care te-au daramat si apoi te-au recladit ca sa renasti mama, sa dam din casa si sa povestim si despre partea mai putin placuta a mamicitiei . Si daca randul ne permite, intr-o postare viitoare, si a taticitiei.

Acum, vrei nu vrei, ai un job full time la corporatia de acasa. Zi si noapte. Da, si in noaptea de Revelion, cand toata lumea petrece, si in ziua de Pasti, cand tot omul ar vrea sa-si mai linisteasca sufletul.
De fapt, nopti nu prea mai ai, ca ele se cheama tot zile. Atata ca nu-i lumina afara.

Bucataria, stii tu, locul ala in care intrai doar sa mai pui o farfurie in masina de spalat, a devenit leaganul vietii tale. Mai ceva ca un indragostit disperat si posesiv. Nu te lasa nicio secunda sa pleci, te tine captiva mare parte a timpului tau, ala cand nu ai de schimbat scutece, de plimbat copiii, de jucat cu ei, de adormit, de spalat, de facut cumparaturi etc. Chiar ?! Cand naiba apucam sa le facem pe toate ?!!

Casa ta, in care odinioara praful lenevea in tihna pana sosea pamatuful peste el, cam o data pe saptamana, azi il gazduieste ciufulit, starnit, involburat si imprastiat peste tot alaturi de jucarii, frimituri, sosete scoase din picioarele incinse de atata joaca, cutii, sticle, oale, linguri de lemn, ghete si tot ce pare interesant mai ales copilului cel mic, descoperitor de lume, de viata. Si de ustensile cu care se mananca ea. Cel care pentru o mai buna cunoastere a lucrurilor, le aduce pe toate in mijlocul casei si le studiaza cu atentie.
In aste conditii, ce rol iti revine tie? Pai in afara de a-ti sclipi ochii si inima privindu-ti vlastarele, mai incerci si niste senzatii extreme asa, gen fir-ar sa fie de treaba!…iar am de pus azi toata casa la locul ei !!!
Continue reading

Cum sa pastrezi misterul despre Mos Craciun

free-vector-cartoon-santa-claus-and-elk-vector_094533_Santa Reindeer (2)Ma tot gandesc cum sa fac sa-l aduc pe Mos Craciun anul asta la noi in carne si oase.

Maria l-a vazut cand era mai mica, dar atunci nu pricepea ea cine e sub mustatile albe, insa acum e destul de mare cat sa poata deconspira fake-ul.

As vrea sa-l avem prezent mai ales pentru pustiul cel mic care-l va vedea pentru prima oara. Si imi doresc sa fim cu totii in jurul bradului, nu vreau sa o las deoparte pe ea si sa organizez momentul doar pentru el.

Asa ca imi trece prin minte un plan. As vrea sa inventez o poveste care sa devoaleze o parte a misterului in costum ros, dar sa pastreze vie imaginea Mosului si istoria lui.

Si ma gandeam sa ii povestesc pustoaicei ca exista dati cand Mosul, de batran ce e, nu reuseste sa zboare cu sania lui pe la fiecare casa. El are multi ani si oboseste repede. Ii este tare greu sa coboare cu sacul ala greu in spinare pe hornul caselor ori sa urce pana la un etaj superior. Si atunci le scrie oamenilor draguti din oras si ii roaga sa-l ajute cu impartitul cadourilor. Sa ii delege pe ei sa fie mos craciuni.
Continue reading

Cand tatii stiu mai multe decat mamele nascatoare

Am intalnit un astfel de tata astazi.

Ora pranzului. Scriam eu ca o caprioara diafana un post pe blog, cand, din camera bebeluseasca, se aude mormaiala de trezire a domnului Liniutza, pustiul meu cel mic, acompaniata de niste tuse si de niste muci zgomotosi.

Ma uit la ceas, pfoai, trecut de 12, deja trebuia sa fiu iesita pe usa, in drum spre gradinita ca s-o iau pe Marie. Il imbrac repede pe copchil, il asez in carucior, imi iau geanta tovarasa de expeditii zilnice si purced spre metrou. Bineinteles, in toata agitatia mea, uit manusile de fetita ale pustiului si biberonul cu apa, dar iau niste biscuiti cu mine ca sa aiba ce rontai pana la destinatie.

Afara, brrrr, frig si pace. Eu, intruna in razboi. Cu timpul, cu memoria, uneori cu gargaunii, alteori cu neuronii, dar intr-o agitatie permanenta care ma tine ocupata cu mine si cu ce se intampla in jur, nu mai departe de maxim 1-2 metri.

Ajungem vite, vite la metrou, ne urcam in tren si coboram dupa doua statii ca sa schimbam magistrala. Pustiulica molfaia de zor la biscuiti, mai baga si niste muci pe langa, mai si tusea, in fine, tot tacamul de sarbatoare. Dar era linistit si putin molesit de trecerea de la aerul rece de afara la cald.

Urcand cu liftul sa trecem dincolo pentru celalalt metrou, pe muciulica il apuca tusea in timp ce manca biscuitii. Si s-a inecat cu mancare, plus muci. Eu, stapana pe situatie, incercam sa-l linistesc, ca-l apucase maraitul. Langa mine, foarte aproape apare instantaneu un nene de la metrou, adica un fel de gardian care urmareste sa fii cinstit si sa iti taxezi cartela ori de cate ori intri. Initial nu l-am bagat in seama, ca mi s-a parut inoportuna aparitia lui si m-am gandit ca poate s-a speriat de moaca lu’ fi-miu si s-a apropiat ca sa ne ajute sau ceva.
18274584-family-icons-father-holding-his-baby--vector-illustration
Neee. Acest nene a inceput sa ma mustruluiasca intocmai ca o mamica perfecta in perfectiunea ei(copilul apucase sa se linisteasca, trecuse momentul cu inecatul):
-Doamna, dati-i copilului niste apa, niste laptic, are nevoie si el saracul, ca i-a ramas biscuitele pe gat.
-Multumesc pentru sfat, dar e bine acum. Si-a revenit. Plus ca nu am apa la mine, am uitat biberonul acasa.
-Vai, doamna, cum ati putut face asta !?
– !!!! aaaa !!!! adica ???
-Pai cum sa plecati cu micutul de acasa fara tot ce-i trebuie…daca i se face sete, daca i se face frig..aveti vreo paturica la dvs, ca ati vazut ce ger e afara.
-Aaaaa….pai e foarte bine imbracat, iar apa chiar am uitat-o ca am plecat in graba, de obicei nu mi se intampla, insa acum….
Continue reading

Copilul tau esti tu

stock-vector-the-silhouette-of-a-child-with-root-81130717Conferintele lui Alfie mi-au adus ceva confirmari in legatura cu stilul meu de parenting, dar mi-au ridicat si niste multe semne de intrebare, determinandu-ma sa-i parcurg cartile si sa-mi incep introspectiile.

Fiecare dintre principiile pe care le sugereaza isi gaseste un ecou in mine si ma scoate din starea de a actiona involuntar,comod, cu efort minim, aruncandu-ma in starea de a fi atenta la orice vorba, gest pe care urmeaza sa le fac, de a actiona constient, chiar daca inseamna de multe ori sa-mi adun creierii de pe jos de epuizare.

Nu e usor sa fii prezenta in viata a doi copii mici, sa ai toate vorbele potrivite la tine, gesturile adecvate sa-ti fie gata de lansare ori de cate ori se cere, sa ai casa brici, invartindu-se dupa soare si masa gata la timp, cu mancaruri aburinde, proaspete(facute zilnic), diverse(intri in brainstorming in fiece dimineata sa cauti inspiratie pentru umplerea farfuriei), sa veghezi la integritatea corporala a celui mic si pestetotumblator, pestetotscormonitor, bagatinguradetoate, sa alergi sa iei don’soara de la gradinita, sa fii acolo la timp, cu zambetul, iubirea si covrigii calzi la tine, sa..si sa…si tot sa…

Si asta e varianta light, cand zilele seamana intre ele. Dar exista si varianta hard, cand ii pocneste raceala si timp de cate o saptamana daca nu mai mult, se adauga si alte activitati la lista deja expusa, plus stresul de rigoare ca-ti sunt dragii de ei bolnaviori.

Toate lucrurile astea le face o mama zi de zi. Si nu se plange. Doar le spune. A invatat sa fie superwoman. Si atunci stai si te intrebi daca o carte de parenting care vine si-ti da peste ochii tai nedormiti, poate sa te si ajute la urma urmei cumva.

Da, poate. In primul rand ca incepi sa te cunosti tu mai bine, sa-ti constientizezi limitele, greselile, sa poti repara ce n-ai facut bine, sa schimbi tactica de abordare, sa inveti despre cum functionam in interior si noi, si ei, si toti impreuna.
Continue reading