Pitica mea a inceput sa fie curtata. Hmmm, dupa descoperirea inocenta de acu ceva vreme, iata ca a venit si momentul mult asteptat, prima iubire de la gradinita.
Acuma, daca tot am trecut de descoperirea liniutzei cu care se face pipi, ce sa mai zic, toate de vor urma sunt parfum.
Sa va istorisesc cum sta treaba.
Draga de ea, Maria mea, are un coleg care se agita mai cu spor in jurul ei. Si nu numai el, ci si maica-sa.
Acuma stiti si domniile voastre ca baietii-s mai mocofani asa pana mai tarziu, iar curtea pe care o fac fetelor seamana cu un impaunat al cocosului ce o face pe viteazul, luptandu-se cu dusmani imaginari, comportament semanat cu multe stangacii, copilarii si toata gama de dracarii care ar putea atrage atentia asupra lui. Inclusiv oaresce gesturi cu testosteron, de alergare si imbrancire a indragitei fete.
Ei, mandra mea a intuit ea cumva ca imburicatul cocosel de gradinita se poarta cam ciudat cu ea si e putin intrigata de faptul ca ea intelege si simte ca iubitul asta ar trebui sa se intample altfel. Adica atunci cand vorbeste de printul ei, face asa o mutrisoara excesiv de dulce, se uita gales in zare, e miorlaita…stie ea ce recuzita ii trebuie pentru victoria totala.
Nu intelege insa de ce el tot topaie in jurul ei si nu are gesturi calde, linistite asa cum crede ea ca ar trebui sa se intample iubirea.
Eheee, draga mamii, afla ca o sa te tot intrebi de-astea toata viata. Ca mocofaneala e tipic masculina. Testosteroana lor e barbateasca, nu femeiasca si armele lor sunt aceleasi ca in orice batalie. Dar toata agitatia asta este pe langa tine si nu cu tine. Cand e vorba sa creeze o punte catre fata, micul-mare mocofan se pierde printre minunatele-i arme testosteronice. Da cu dreptu-n stangu si din timid ce e se incolaceste si mai mult in jurul propriului suflet.
Incalcite itele amorului, inca de cand nici nu pricepi cu ce se mananca, de cand il percepi doar ca pe un drag de cineva, doar la nivel de suprafata, fara sa intri in amanuntele de mai tarziu ale atractiei totale.
Oricum, eu zic ca-i bine ca afla de pe acum ca printisorii sunt altfel, ca trebuie sa aiba rabdare cu ei, sa-i struneasca, sa-i linisteasca, ca apoi sa poata comunica in voie cu ei.
Drept dovada, Marie, enervata la culme ca mandrul ei o tot alearga si apoi o mai si imbranceste, ii spune asa cu patos la un moment dat:
“Nu ma mai impinge, ca o sa cad! Nu ma mai alerga, ca ma obosesti! Hai, mai bine, sa te joci cu noi de-a mama si de-a tata, ca-ti dam caruciorul sa plimbi copilul! ” 🙂
Dragile de ele, cum stiu asa de mici sa le arate calea!
sursa foto