Craciunul copilului comunist

A fost odata ca niciodata o ninsoare ca in povesti. Si un copil ce statea cu nasucul lipit de geam, asteptand.
Se pregatise cu poezii si cantecele de cateva saptamani si le repeta in fiece seara, sa fie sigur ca nu va da gres cand va veni momentul cel mare.DSC_3394

Anul trecut il vazuse pe Mosul.
Era asa frumos, imbracat in rosu si alb, cu un sac mare in spinare. Si il chema Gerila. Probabil pentru ca venise pe gerul cel crunt si saracul infruntase viscolul si ninsoarea ca sa ajunga pe la toti copiii si sa-i fericeasca in singura zi din an in care ei aveau voie sa primeasca multe si marunte daruri. Asa cum isi inchipuia fiecare prichindel in parte ca va primi.
“Daca nu anul asta, cu siguranta la anul vor fi mai multe”, isi repeta mereu in gand.

Probabil ca la el sosise ultimul, ca sacul cel mare era aproape gol. Si el se rugase in fiecare seara sa fie plin ochi. Cu jucarii pe care nu le vazuse niciodata, si le inchipuia doar cu ochii mintii lui de copil naiv, in imaginatia lui nevinovata in care cele numai trei se metamorfozau pe rand in altele, in functie de cum se incingea joaca. Mosul i-a zis atunci ca nu a gasit prea multe magazine in drumul lui. Asa ca ii adusese in plus 2 portocale.

Aroma aia de portocala era divina. Nu mirosea niciodata mai frumos in casa ca de Sarbatori. Poate doar atunci cand mai facea mama prajituri, ca apucau sa cumpere lapte si oua de la alimentara.

Dar anul asta trebuie sa fie altfel. Ca doar a fost cuminte, a luat si note bune. Stie acum chiar sa si picteze. I-a facut Mosului un desen si a vorbit de multe ori cu el inainte de a adormi, in gand, ascuns pe sub plapuma, sa fie sigur ca nu-l aude nimeni din casa.

Si de-aia sta acum la geam si numara fulgii de nea. La al cincizecilea, ar trebui sa apara, sa se vada macar primul ren. Si apoi sa se vada Mosul.Si in spate, sacul cel doldora cu de toate.

Dar…51, 52…60…70…100.
Si copilul se opreste din numarat ca sa respire, deja ninsoarea se intetise si nu mai putea tine pasul cu miile de stelute ce nu se mai lasau numarate.
“Ohh…daca nu mai vine??? ” Din bucatarie se aude vocea mamei care ii cere sa mearga sa doarma, ca Mosul a ramas intepenit in zapada si va trece doar in fuga sa lase cadourile. Cu siguranta le va gasi maine, sub brad.

Copilul se desprinde cu greu de geamul aburit prin care privea plin de nerabdare dansul fulgilor si merge in camera lui, ascultandu-si mama. Se baga in pat cu inima plina de sperante, asa cum si-ar dori sa fie si sacul Mosului.
Insa in sufletul lui mic stie ca nici anul asta nu va primi mai mult decat anul trecut, ca sigur pe ninsoarea asta nu mai e niciun magazin deschis. Chiar o jucarie mica de i-ar aduce si 2 portocale, ca anul trecut si tot ar fi fericit si l-ar imbratisa pe Mos cu mult drag.

De s-ar putea…de s-ar opri un pic ninsoarea asta sa deschida tanti vanzatoarea iar magazinul…si sa fi bagat marfa, sa ajunga pentru toti copiii…si pentru el…sau, acolo, o portocala, cea mai mica…ceva macar…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *